NASA a efectuat, sâmbătă, un test de aprindere a motoarelor noii sale rachete gigant SLS, dar s-au oprit mai devreme decât era prevăzut, a anunţat agenţia spaţială americană, citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acastă "probă de foc", care a avut loc la centrul de teste Stennis din Mississippi (sud), ar fi trebuit să dureze ceva mai mult de opt minute -  timpul necesar aprinderii motoarelor pentru zbor -, dar acestea s-au stins după mai mult de un minut.    

"Echipele analizează datele pentru a determina ceea ce a cauzat această oprire prematură şi vor decide ce vor face", a indicat NASA într-un comunicat.                

Racheta SLS (Space Launch System) este un lansator puternic destinat transportării navei spaţiale Orion, în cadrul programului Artemis de reîntoarcere pe Lună. 

Cu toate că a fost întrerupt, testul motorului RS-25 a frunizat informaţii preţioase pentru misiunile care vor veni, a subliniat NASA. 

"Testul de sâmbătă a constituit o etapă importantă pentru a asigura că principalele motoare ale rachetei SLS sunt pregătite pentru misiunea Artemis 1 şi pentru a transporta un echipaj în timpul viitoarelor misiuni", a declarat administratorul NASA Jim Bridenstine. 

"Deşi motoarele nu au funcţionat pe toată durata, echipajul a lucrat cu succes în timpul numărătorii inverse şi a obţinut date valoroase", a adăugat el. 

Cauzele opririi premature nu se cunosc. 

Misiunea Artemis 1, care va testa noua rachetă SLS  cu capsula Orion fără om la bord, este prevăzută la finalul anului. 

Artemis 2 va conduce astronauţi în jurul Lunii în 2023, fără să aterizeze pe Lună. 

Artemis 3 va duce doi astronauţi pe solul lunar, între care prima femeie, în teorie în 2024. 

În configuraţia lui Artemis 1, racheta SLS va fi mai mare decât Statuia Libertăţii şi mai puternică decât celebra Saturn V care a dus astronauţii americani către Lună din 1969 până în 1972. 

NASA are în vedere construirea unei "tabere Artemis" pe Lună, prevăzută pentru finalul deceniului, cu condiţia ca viitorul preşedinte american, Joe Biden, şi Congresul să accepte finanţarea cerută de zeci de miliarde de dolari.               

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.