Serialele „Teoria Big Bang”, „Familia Heck”, „Cu sânge rece”, care au cucerit o lume întreagă, se văd de luni până vineri la Warner TV, în luna iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Programul serialelor de top de la Warner TV debutează cu „Teoria Big Bang” („The Big Bang Theory”) (2007 – 2019), unul dintre cele mai populare sitcom-uri din toate timpurile! 4 episoade zilnice în premieră, de luni până vineri, de la 18:35 te introduc în lumea fizicienilor Leonard Hofstadter (Johnny Galecki) şi Sheldon Cooper (Jim Parsons) care trăiesc în laboratorul lor şi cu greu se adaptează la viaţa reală. Lucrurile se schimbă când Penny, aspiranta la actorie de film, interpretată de Kaley Cuoco, devine vecina lor de apartament şi le arată cât de puţin ştiu despre ce e în jurul lor. Întâmplările amuzante vin pe bandă rulantă de-a lungul celor 12 sezoane şi 279 de episoade. Premiat cu 10 Emmy-uri şi nominalizat de 7 ori la Globurile de Aur, „Teoria Big Bang” („The Big Bang Theory”) serialul creat de Chuck Lorre şi Bill Prady este ingredientul perfect pentru serile toride de vară!

Dimineţile de iulie de la Warner TV te introduc în lumea plină de provocări domestice a lui Frankie Heck prin două episoade zilnice din „Familia Heck” („The Middle”) (2009 - 2018), de luni până vineri. Femeie din clasa de mijloc, căsătorită, mamă a trei copii, Frankie (interpretată de Patricia Heaton) încearcă să gestioneze nu doar atribuţiile de familie, ci şi cariera din oraşul Orson, Indiana. Fără prea multe pretenţii, cu personaje bine definite, „Familia Heck” („The Middle”) prezintă cele mai amuzante, neobişnuite, dar şi cele mai plictisitoare situaţii în încercarea de a menţine familia funcţională. Creat de Eileen Heisler şi DeAnn Heline, cele  nouă sezoane ale sitcom-ului oferă o privire caldă şi sinceră asupra bucuriilor şi problemelor de zi cu zi ale familiei Heck, precum şi transformarea celor 3 copii în adolescenţi. Neil Flynn, Charlie McDermott, Eden Sher şi Atticus Shaffer completează distribuţia.

Adrenalina e adusă în programul serialelor de top la Warner TV cu premiera „Cu sânge rece” („Cold Case”) (2003 - 2010). Detectivul Lilly Rush (interpretată de Kathryn Morris) intră în acţiune în fiecare după-amiază de iulie, de luni până vineri, cu câte 2 episoade. Este singura femeie detectiv din echipa de omucideri din Philadelphia care îşi găseşte vocaţia în acele cazuri speciale, „nerezolvate”, comise cu mulţi ani în urmă. Rush combină instinctul de investigaţie cu cele mai noi tehnici pentru a face dreptate victimelor. Cele şapte sezoane (156 de episoade) dezvăluie misterul din spatele celor mai stranii crime considerate clasate prin regândirea scenelor şi interogarea cunoscuţilor victimelor. Cu o distribuţie solidă completată de Danny Pino, John Finn, Jeremy Ratchford şi Thom Barry, serialul „Cu sânge rece” („Cold Case”) creat de Meredith Stiehm reînvie momente-cheie ale istoriei recente prin flashback-uri punctate de o coloană sonoră atent structurată. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.