Germania va restitui Nigeriei bronzuri din vechiul regat Benin, furate în timpul epocii coloniale, potrivit unui acord încheiat vineri între guvernele german şi nigerian, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mii de bronzuri din Benin, în Nigeria de sud de astăzi - plăci metalice şi sculpturi datând din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea - au fost furate din palatul vechiului regat. 

După ani de negocieri, un acord semnat vineri la Berlin între cele două guverne prevede restuituirea acestor obiecte. 

Ca gest simbolic, primele două opere - bustul unui rege şi o placă reprezentând trei războinici - au fost predate vineri reprezentanţilor nigerieni.

"Astăzi, avem motive să ne bucurăm căci am încheiat un acord istoric: bronzurile din Benin revin în ţară", a declarat şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock. "Aceste piese nu sunt doar artefacte magnifice, ele fac parte din marile comori ale Africii. Ele spun şi o poveste a unei istorii de violenţă colonială", a adăugat ea. 

Ministrul nigerian al Culturii, Lai Mohammed, a mulţumit Germaniei că a "luat iniţiativa de a corecta greşelile trecutului", salutând "zorii unei noi ere de cooperare". 

Aceste bronzuri, care se numără printre cele mai reputate opere de artă africane, au fost până acum dispersate în mai multe muzee europene după ce au fost furate de britanici la sfârşitul secolului al XIX-lea. 

Germania deţine doar ea în jur de 1.100 din aceste obiecte, repartizate în douzeci de muzee. Cea mai importantă colecţie din afara British Museum de la Londra este cea de la muzeul etnologic din Berlin, care deţine 440. 

Această iniţiativă se înscrie într-o serie de măsuri luate recent de Germania pentru a încerca să se confrunte cu crimele din această perioadă, precum recenta recunoaştere oficială a genocidului pe care l-a perpetuat în Namibia. 

Aproximativ o mie de piese au fost identificate pentru returnare din Germania, dar numărul final de opere va depinde de starea lor înainte de transport către Nigeria. Unele dintre bronzuri ar putea fi prezentate în expoziţii comune cu muzee germane. 

Nigeria a negociat restituirea de bronzuri Beninului cu mai multe ţări europene şi prevede să construiască un muzeu la Benin City, în sudul statului Edo, pentru a le aduna aici. 

În noiembrie, Franţa a înapoiat 26 din aceste piese. Două au fost redate de Marea Britanie la începutul anului şi negocieri sunt în curs pentru a le restitui şi pe celelalte. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.