Actriţa Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul Geanina din serialul "Las Fierbinţi", va juca din 6 februarie în spectacolul "20 de minute cu îngerul", de Aleksandr Vampilov, spectacol regizat de Felix Alexa, la Sala Studio a Teatrului de Comedie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Distribuţia spectacolului: Dan Tudor (Homutov), Alexandru Conovaru (Anciughin), Gabriel Răuţă (Ugarov), Mihaela Teleoacă (Vasiuta), Bogdan Cotleţ (Bazilski), Anghel Damian (Stupak), Anca Dumitra (Faina). 

"Într-o lume în care interesul propriu a ajuns la rang de profesiune de credinţă, un gest simplu, adevărat, acela de a-ţi ajuta semenii, devine suspect şi absurd, de neînţeles. Piesa lui Vampilov, "20 de minute cu îngerul", reprezintă pentru mine o parabolă despre lumea dezumanizată în care trăim, o comedie cinică despre cum ne-am sălbăticit sufletele, fără să ne dăm seama. Şi tocmai acest amestec fascinant de umanitate dezlănţuită, aflată în criză, şi o puritate umană ce nu poate părea astăzi normală, ci doar "îngerească", creează imaginea reală a lumii în care trăim, plină de confuzie şi contraste. Dar oare "îngerul" aflat în fiecare dintre noi poate fi, totuşi, salvat?", spune Felix Alexa. 

Anca Dumitra mai poate fi văzută pe scena Teatrului de Comedie în spectacolele "Mult zgomot pentru nimic", în regia lui Andrei Şerban şi "Totul în grădină", direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.