Venitul operaţional net al portofoliului din România a ajuns la 40 de milioane de euro, cu 8% mai mare faţă de cel din 2014

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

AFI Europe România anunţă rezultatele obţinute în T4 2015 şi pe parcursul anului trecut, înregistrând un venit operaţional net (NOI) de peste 40 de milioane de euro în 2015 al activele sale generatoare de venit din România, reprezentând o creştere cu 8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2014.

Mall-ul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, activul cel mai mare şi mai important al companiei AFI Europe România, a avut un venit operaţional net de aproape 8 milioane de euro în T4 2015, şi de aproximativ 31 de milioane de euro în 2015, rezultate cu peste 3% mai mari faţă de cele înregistrate în anul precedent.

Vânzările retailerilor din AFI Palace Cotroceni (cifra de afaceri), cu excepţia hipermarketului, au crescut cu 9,3% în T4 şi cu 8% pe parcursul anului trecut, în comparaţie cu 2014.

Venitul operaţional net al AFI Palace Ploieşti a fost de peste 4 milioane de euro în 2015, fiind cu peste 6% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2014. Vânzările retailerilor din centrul comercial din Ploieşti au înregistrat o creştere semnificativă anul trecut, cu 24% în T4 2015 şi cu 23% pe parcusul anului trecut, faţă de cele din anul precedent. Gradul de ocupare actual al AFI Palace Ploieşti este de peste 99%.

AFI Europe România a încheiat T4 şi întregul an 2015 cu rezultate operaţionale şi financiare excelente, după cum arată creşterea cu 8% a venitul operaţional net al activelor noastre generatoare de venit din România. Odată cu finalizarea clădirii de birouri AFI Park 4&5, portofoliul nostru a crescut la 180.000 de mp închiriabili. De asemenea, pentru AFI Palace Cotroceni am finalizat anul trecut două extinderi, iar alte dezvoltări sunt plănuite pentru centrele comerciale din Cotroceni şi Ploieşti în 2016. Rezultatele financiare foarte bune şi cifrele pozitive la nivel microeconomic ale României ne încurajează să începem noi proiecte, precum noul centru comercial (45.000 mp)  ce va fi dezvoltat în Brasov şi proiectul de birouri (50.000 mp) de pe Şoseaua Progresului din Bucureşti, a căror construcţie este plănuită să demareze anul acesta”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Rezultate AFI Properties: Profituri de 50 de milioane de euro în 2015; Compania anunţă o distribuţie de dividende de 55 de milioane de euro

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat astăzi rapoartele financiare pentru 2015, înregistrând un profit de 50 de milioane de euro şi un venit operaţional net de 81 de milioane de euro. Venitul operaţional a crescut în 2015 cu 15% la 112 milioane de euro în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2014. Rezultatele de anul trecut faţă de cele din 2014 au fost influenţate de deprecierea euro cu 10% în raport cu moneda naţională a Israelului.

AFI Properties anunţă o distribuţie de dividende în 2016 şi 2017 către acţionarii săi de aproximativ 55 de milioane de euro, după cele în valoare de 60 de milioane de euro, care au fost distribuite anul trecut.

În prezent, AFI Properties, prin subsidiarele sale, dezvoltă 80.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi 500 de unităţi rezidenţiale, suplimentare celor câteva sute de mii de metri pătraţi care sunt în faza de proiectare, inclusiv centrul comercial şi proiectul de birouri din Braşov. 

AFI Properties deţine la acest moment peste 550.000 de metri pătraţi de proprietăţi generatoare de venit.

Despre AFI Europe

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider de dezvoltare, management şi investiţii în domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.

Portofoliul diversificat al AFI Europe include centre comerciale şi proprietăţi de retail, parcuri de business şi dezvoltări rezidenţiale de mare amploare şi cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia.

 

Despre AFI Europe România:

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi de success mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de peste 82.000 mp şi oferă vizitatorilor o vastă zonă de divertisment cu multiple opţiuni pentru petrecerea timpului liber şi peste 300 de magazine ale brandurilor locale şi internaţionale, vizitate în medie de 50.000 de clienţi pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Palace Ploieşti, primul şi singurul mall modern dezvoltat în centrul oraşului Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial oferă o suprafaţă închirabilă (GLA) de 33.000 de metri pătraţi, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naţionale şi internaţionale, alături de peste 7.000 de metri pătraţi de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Palace Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou şi mai avansat parc de business de clasa A din Bucureşti, care a atins un grad de ocupare de 98%. Parcul oferă 70.000 mp de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaţionale din domeniu IT&C. Primele trei clădiri de birouri, cu o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp sunt închiriate în proporţie de 97%

În Februarie 2016, AFI Europe România a finalizat construcţia AFI Park 4&5, care oferă proiectului o suprafaţă închiriabilă adiţională de 32.000 mp. AFI Park 4&5 a atins un grad de ocupare de 60%, înainte de finalizare, prin pre-închirierea a 18.000 metri pătraţi de către Cameron, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation şi un jucător din IT&C nou intrat pe piaţa din România.

AFI Europe România plănuieşte în prezent dezvoltarea unui centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi şi un proiect de birouri de 11.000 de mp în centrul oraşului Braşov.

Mai mult, AFI Europe România va dezvolta în viitorul apropiat două proiecte cu utilizare mixtă pe terenul de 80.000 mp pe care îl deţine în oraşul Arad şi pe terenul de 148.000 mp din Bucureştii Noi din sectorul 1 al capitalei.

Pe segmentul clădirilor de birouri, AFI Europe România va dezvolta AFI TECH PARK Bucureşti, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott şi a Parlamentului din sectorul 5 al capitalei. Parcul de afaceri va consta în 2 clădiri de birouri de înălţime redusă şi un turn de birouri, cu multe spaţii verzi, spaţii moderne, high tech, într-un centru urban cu o  piaţetă centrală şi grădini. AFI TECH PARK va răspunde nevoilor de extindere ale companiilor IT&C din România, oferindu-le un spaţiu potrivit din punct de vedere al specificaţiilor tehnice şi al posibilităţilor de creştere. Faptul că centrul de birouri este situat în centrul oraşului Bucureşti şi nu la periferie, oferă proiectului avantajul unic de a fi căutat de companiile multinaţionale din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.