Londra sancţionează 49 de persoane şi entităţi suspectate de încălcarea drepturilor omului, inclusiv 25 de entităţi ruse cu privire la moartea lui Serghei Magniţki şi 20 saudite cu privire la asasinarea lui Jamal Khashoggi Externe 6 iul 2020
SUA vor să vândă imagini satelitare mai precise ale Israelului şi teritoriilor palestiniene, Israelul denunţă un risc la adresa securităţii Externe 6 iul 2020
Un eminent profesor de drept, Xu Zhangrun, un critic al PCC şi al lui Xi Jinping, arestat Externe 6 iul 2020
Acuzarea germană cere condamnarea la trei ani de închisoare a unui fost gardian SS, Bruno Dey, în vârstă de 93 de ani, într-unul dintre ultimele procese ale nazismului Externe 6 iul 2020
Procesul unor foşti agenţi din spionajul francez, suspectaţi de trădare în favoarea Chinei, judecat cu uşile închise Externe 6 iul 2020
Covid-19 nu ar proveni din China, ci noul coronavirus ar fi rămas ”adormit” în întreaga lume mult timp, până la apariţia condiţiilor favorabile dezvoltării virusului, consideră unul dintre principalii cercetători de la Universitatea Oxford, Tom Jefferson Externe 6 iul 2020
Peste jumătate din suprafaţa gheţarilor din Peru, topită din cauza încălzirii globale în ultima jumătate de secol, arată un raport Externe 6 iul 2020
Londra publică o primă listă cu străini vizaţi de sancţiuni, ”amendamentul Magniţki”, din cauza încălcării drepturilor omului Externe 6 iul 2020
Liderii kosovar şi sârb Avdullah Hoti şi Aleksandăr Vucici se întâlnesc în weekend la Bruxelles în vederea unei reluări a dialogului privind normalizarea relaţiilor Externe 6 iul 2020
Burduja: Niciodată, în mandatul meu, nu am avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziţii de gaz din SUA sau din alte stateieri, 16:10
ROMGAZ: Niciun oficial al statului român nu a exercitat presiuni pentru a determina conducerea să încheie vreun contract / Orice decizie este fundamentată pe criterii de fezabilitate economică, comercială şi strategicăieri, 18:26
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Intervenţie cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziţionată în partea dreaptă
Hisense prezintă gama TV 2026: tehnologie RGB MiniLED îmbunătăţită, ecrane de peste 100 de inch şi o nouă generaţie de televizoare Lifestyle
CONCORDIA lansează apelul către companii pentru susţinerea celei de-a X-a ediţii a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!”
Sorin Grindeanu: Nu am niciun fel de înţelegere secretă cu Nicuşor Dan / Eu mă aşteaptam să fiu eu nominalizatieri, 22:14
Un pacient a făcut infarct pe o parte a Canalului Sulina - Dr. Cosmin Alexandrescu: Medicul n-a avut cu ce să ajungă pe partea cealaltă / A murit uitându-se la doctorul care era pe partea cealaltă a gârlei / Trebuie să schimbăm legeaieri, 22:50
Andrew Bailey, directorul adjunct al FBI, îşi dă demisia după numai un an de activitate în cadrul agenţieiastăzi, 01:51
Vladimir Putin semnează un decret prin care sporeşte efectivele armatei. Rusia majorează, de asemenea, cheltuielile militare pentru 2027 cu 27%astăzi, 00:04
Trump afirmă că nu a discutat despre posibilitatea ca SUA să vândă arme Chinei, contrazicând declaraţia ambasadorului săuastăzi, 05:12
Meciul România-Bosnia: Gică Popescu - Nu ştiam dacă jucăm contra Barcelonei sau Bosniei / Mutu: Ce am câştigat de la acest meci? A fost un experiment nereuşitieri, 23:49
MApN - Fragmente de dronă, căzute pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei / Un cetăţean a sunat la 112 că un obiect a căzut şi s-a produs un incendiu / Radarele MApN nu au detectat nicio pătrundere de dronă în spaţiul aerian naţional astăzi, 08:58Eveniment
Preocupată de siguranţă, OpenAI a anulat lăsarea unui model nou de inteligenţă artificialăastăzi, 08:51Economic
Pedro Almodóvar s-a alăturat activiştilor care militează pentru dreptul la locuinţă în Madridastăzi, 08:47Entertainment
Iubitul tinerei care a fost găsită moartă, într-o valiză, pe râul Olt, s-a predat autorităţilor din Elveţiaastăzi, 08:44Eveniment
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi sub normal la începutul intervalului, apoi vreme mai caldă în mare parte din ţară astăzi, 08:36Social
Rod Stewart anunţă ultimul său turneu în 2027: „Cu siguranţă, acesta va fi ultimul meu turneu”astăzi, 08:31Entertainment
Iaşi - Bărbat reţinut după ce a simulat returnarea mai multor bunuri comandate online pentru a primi înapoi contravaloarea produselorastăzi, 08:31Eveniment
Agenţiile de securitate germane se confruntă cu o dilemă în urma victoriilor obţinute de extrema dreaptă şi extrema stângă şi se tem de transmiterea unor secrete către Rusiaastăzi, 08:00Externe
Preţul motorinei atinge un nivel record în Marea Britanie, pe fondul războiului cu Iranulastăzi, 07:31Economic