Retragerea SUA din OMS, un ”revers al cooperării internaţionale”, deplânge Berlinul Externe 8 iul 2020
China îşi inaugurează Biroul Apărării Securităţii Naţionale la Hong Kong într-un hotel reamenajat care domină Piaţa Victoria, locul de adunare al manifestanţilor în favoarea democraţiei şi comemorării victimelor din Piaţa Tiananmen Externe 8 iul 2020
SUA restricţionează vizele oficialilor chinezi care se fac vinovaţi de împidicarea accesului liber în Tibet Externe 8 iul 2020
Biden anunţă că SUA se vor întoarce în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ”în prima zi” a preşedinţiei sale Externe 8 iul 2020
Cel puţin 60 de răniţi şi peste 20 de arestări la manifestaţii la Belgrad împotriva reintroducerii interdicţiei circulaţiei în Serbia; coaliţie a partidelor de opoziţie anunţă o nouă manifestaţie Externe 8 iul 2020
Kim Jong Un, obligat printr-o hotărâre judecătorească să despăgubească cu câte 15.500 de euro doi prizonieri de război sud-coreeni Externe 8 iul 2020
SUA, dispuse să încheie un ”acord echilibrat” în vederea unei ”denuclearizări” cu Coreea de Nord, anunţă Stephen Biegun la Seul Externe 8 iul 2020
Austria emite avertismente de călătorie din cauza înrăutăţirii situaţiei pandemiei covid-19 în România, Republica Moldova şi Bulgaria; românii, moldovenii şi bulgarii cu teste pozitive, plasaţi în carantină 14 zile Externe 8 iul 2020
Beijingul, ”dispus” să negocieze cu Washingtonul, dacă SUA îşi reduc arsenalul nuclear la nivelul Chinei, adică de 18 ori Externe 8 iul 2020
Burduja: Niciodată, în mandatul meu, nu am avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziţii de gaz din SUA sau din alte stateieri, 16:10
ROMGAZ: Niciun oficial al statului român nu a exercitat presiuni pentru a determina conducerea să încheie vreun contract / Orice decizie este fundamentată pe criterii de fezabilitate economică, comercială şi strategicăieri, 18:26
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Intervenţie cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziţionată în partea dreaptă
Hisense prezintă gama TV 2026: tehnologie RGB MiniLED îmbunătăţită, ecrane de peste 100 de inch şi o nouă generaţie de televizoare Lifestyle
CONCORDIA lansează apelul către companii pentru susţinerea celei de-a X-a ediţii a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!”
Sorin Grindeanu: Nu am niciun fel de înţelegere secretă cu Nicuşor Dan / Eu mă aşteaptam să fiu eu nominalizatieri, 22:14
Un pacient a făcut infarct pe o parte a Canalului Sulina - Dr. Cosmin Alexandrescu: Medicul n-a avut cu ce să ajungă pe partea cealaltă / A murit uitându-se la doctorul care era pe partea cealaltă a gârlei / Trebuie să schimbăm legeaieri, 22:50
Andrew Bailey, directorul adjunct al FBI, îşi dă demisia după numai un an de activitate în cadrul agenţieiastăzi, 01:51
Vladimir Putin semnează un decret prin care sporeşte efectivele armatei. Rusia majorează, de asemenea, cheltuielile militare pentru 2027 cu 27%astăzi, 00:04
Trump afirmă că nu a discutat despre posibilitatea ca SUA să vândă arme Chinei, contrazicând declaraţia ambasadorului săuastăzi, 05:12
Meciul România-Bosnia: Gică Popescu - Nu ştiam dacă jucăm contra Barcelonei sau Bosniei / Mutu: Ce am câştigat de la acest meci? A fost un experiment nereuşitieri, 23:49
Pedro Almodóvar s-a alăturat activiştilor care militează pentru dreptul la locuinţă în Madridastăzi, 08:47Entertainment
Iubitul tinerei care a fost găsită moartă, într-o valiză, pe râul Olt, s-a predat autorităţilor din Elveţiaastăzi, 08:44Eveniment
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi sub normal la începutul intervalului, apoi vreme mai caldă în mare parte din ţară astăzi, 08:36Social
Rod Stewart anunţă ultimul său turneu în 2027: „Cu siguranţă, acesta va fi ultimul meu turneu”astăzi, 08:31Entertainment
Iaşi - Bărbat reţinut după ce a simulat returnarea mai multor bunuri comandate online pentru a primi înapoi contravaloarea produselorastăzi, 08:31Eveniment
Agenţiile de securitate germane se confruntă cu o dilemă în urma victoriilor obţinute de extrema dreaptă şi extrema stângă şi se tem de transmiterea unor secrete către Rusiaastăzi, 08:00Externe
Preţul motorinei atinge un nivel record în Marea Britanie, pe fondul războiului cu Iranulastăzi, 07:31Economic
Proteste ale elevilor în Franţa, soldate cu 164 de arestări. Marţi sunt anunţate noi mişcări. Avertismentul premierului Sebastien Lecornuastăzi, 07:10Edu News
Dronă detectată la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea / Nu au fost detectate pătrunderi în spaţiul aerian naţionalastăzi, 07:10Eveniment