Aproximativ 60 de persoane au fost rănite, iar alte aproximativ 20 au fost arestate în cursul manifestaţiilor violente de marţi seara, la belgrad, împotriva unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii în lupta împotriva unei accelerări a pandemiei covid-19, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem 43 de poliţişti răniţi şi dispunem de informaţii despre 17 manifestanţi răniţi”, a anunţat la televiziunea naţională (RTS) directorul poliţiei Vladimir Rebic.

El a anunţat, de asemenea, 23 de arestări, adăugând că trei cai ai Poliţiei Călare au fost răniţi.

Mii de manifestanţi furioşi s-au adunat în faţa sediului Parlamentului, după ce preşedintele Aleksandăr Vucici a anunţat marţi că urmează ca sârbii să rămână din nou acasă în weekend.

Manifestaţia - calmă la început - a degenerat în incidente cu poliţia, care tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, care aruncau cu pietre şi alte proiectile în forţele de ordine.

Critici ai Guvernului îi reproşează faptul că a gestionat prost pandemia covid-19, ridicând în mod accelerat izolarea iniţială, cu scopul de a putea organiza alegerile de la 21 iunie, în care partidul prezidenţial aflat la putere a obţinut o largă victorie.

Aleksandăr Vucici a evocat o situaţie sanitară ”alarmantă” şi spitale depăşite de aproape 4.000 de bilnavi de covid-19.

Incidentele au izbucnit după ce un grup de protestatari de extremă dreapta, potrivit presei locale, au pătruns cu forţa în Parlament, după care au fost respinşi de poliţie.

Vehicule de poliţie şi pubele au fost incendiate. În faţa sediului Parlamentului, un bulevard era acopeir cu bucăţi de beton şi alte fragmente.

Postul de televiziune N1 a difuzat imagini cu violenţe ale poliţiei.

În aceste imagini este surprins un grup de trei bărbaţi tineri aşezaţi pe bancă în apropierea sediului Parlamentului care au fost bătuţi cu bastoane de către poliţişti antirevoltă care treceau prin faţa lor.

La manifestaţie au luat parte protestatari din toate taberele - de la stânga la extremă dreapta.

Premierul Ana Brnabic a condamnat ”vandalismul poliţiştilor din spatele violentului atac împotriva Parlamentului”.

Alianţa pentru Serbia - principala coaliţie a partidelor de opoziţie, care a boicotat alegerile - a anunţat o nouă adunare miercuri seara la Belgrad.

După ce a controlat un prim val al epidemiei covid-19, la începutul lui mai, Serbia se confruntă cu o accelerare - o creştere de la 50 de contaminări zilnice, în urmă cu o lună, la aproximativ 300 în prezent.

Noul val intervine în cadrul unei ieşiri din izolare rapidă, autorizată de către autorităţi, de exemplu prin manifestaţii sportive în masă, inclusiv un turneu de tenis organizat de starul Novak Djokovic - testat pozitiv câteva zile mai târziu.

Oficiali politici de rang înalt au fost, de asemenea, testaţi pozitivi cu covid-19, în urma sărbătoririi victoriei electorale a partidului aflat la putere.

Aproximativ 17.000 de persoane aufost contaminate cu noul coronavirus, iar 330 au murit din cauza covid-19 în Serbia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.