Justiţia belgiană, sesizată cu privire la ”ucideri din culpă” în urma inundaţiilor de la jumătatea lui iulie Externe 29 iul 2021
Cinci militari irakieni mor la Kirkuk, în urma prăbuşirii unui elicopter, în timpul unei ”misiuni de luptă”, într-o regiune în care armata efectuează cu regularitate operaţiuni împotriva Statului Islamic Externe 29 iul 2021
Doi suspecţi, arestaţi în Franţa, cu cea mai mare parte a prăzii de 2-3 milioane de euro asupra lor, în urma unui jaf armat la un magazin de bijuterii Chaumet din Paris Externe 28 iul 2021
Boeing revine ”pe verde” după un an şi jumătate de pierderi, după livrarea a 130 de avioane de tip 737 MAX Externe 28 iul 2021
Anglia scuteşte de carantină călătorii complet vaccinaţi din UE şi SUA, dar nu şi pe francezi, din cauza variantei sud-africane (beta) a SARS-CoV-2 Externe 28 iul 2021
Rusia îşi consolidează ajutorul acordat armatei tadjice, cu armament, echipament şi formare, din cauza ”deteriorării” situaţiei în Afganistanul vecin, anunţă Şoigu, la Duşanbe Externe 28 iul 2021
Un apicultor în vârstă de 64 de ani, acuzat de faptul că se află la originea incendiului de pădure de lângă Atena, arestat; incendiul, ”sub control”; caniculă în Grecia joi Externe 28 iul 2021
Khamenei avertizează, înainte cu o săptămână ca ultraconservatorul Ebrahim Raïssi să preia puterea, că ”a avea încredere în Occident nu funcţionează” Externe 28 iul 2021
Afganistanul va redeveni un ”stat paria”, dacă talibanii se impun la putere prin forţă, avertizează Antony Blinken la New Delhi Externe 28 iul 2021
O navă s-a scufundat în Marea Neagră, la o săptămână după ce a fost lovită de tirurile Rusieiastăzi, 05:23
Kazahstanul anunţă că operaţiunile de încărcare pe conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) au fost reluateastăzi, 15:59
UPDATE - PSD sesizează Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul General, împotriva Guvernului Bolojan: A iniţiat hotărâri de Guvern şi politici publice cu impact pe termen lung, ceea ce îi era total şi irevocabil nepermis, fiind demis / Reacţia PNLastăzi, 16:29
Vladimir Putin: Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu,Ucraina va pierde aceste teritorii din vest, pământuri care au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi Românieiastăzi, 02:41
Studiu: Românii nu ştiu că mersul pe jos poate face bine şi minţii, nu doar corpului. Doar 12% merg frecvent în drumeţii, deşi cei care o fac declară mai multă energie şi o calitate mai bună a vieţii
Hisense prezintă noua strategie bazată pe inteligenţă artificială (AI) pentru viitorul locuinţelor inteligente
Masterclass despre diagnosticul ecografic al endometriozei, în august, la Bucureşti. Programul include ecografii şi intervenţii chirurgicale transmise în direct
Corpul de Control al premierului a finalizat verificările cu privire la dezvoltarea reactoarelor modulare mici în România – Mai multe probleme identificate / Raportul concluzionează că Nuclearelectrica a fost scoasă de sub protecţia legii – DOCUMENTastăzi, 20:09
Teleorman: Scurgeri la vana de alimentare a unui vagon care transportă motorină / Trenul format din 37 de vagoane este staţionat în apropierea haltei Rădoieşti / Populaţia, evacuată pe o rază de 300 de metri - FOTOastăzi, 19:07
Iulian Pope (Sanitas), după discuţiile de la Palatul Cotroceni: Bineînţeles că pentru Guvern şi pentru Administraţia Prezidenţială ar fi de preferat să nu facem greva mâine / S-au încercat presiuni, inclusiv la nivel de spitaleastăzi, 20:02
Înalta Curte solicită respectarea Constituţiei în procesul de adoptare a Legii salarizării, reclamând serioase probleme de constituţionalitate care afectează chiar procedura de elaborare şi promovare a proiectului de legeastăzi, 18:38
Gradu Cîrpaci, zis şi "Ministrul de Finanţe", a fost predat autorităţilor din Germania / El ar fi ţinut în sclavie un bărbat şi l-a obligat să îi doneze un rinichiastăzi, 20:13
Arabia Saudită cere Irakului să oprească atacuri cu dronă desfăşurate de pe teritoriul irakian de către grupări armate susţinute de Iran, după ce rebelii huthi din Yemen revendică atacuri cu dronă împotriva unor instalaţii petroliere sauditeastăzi, 19:57
Superliga: CFR Cluj a învins FC Voluntari, scor 5-0. Ilfovenii au avut un jucător eliminat încă din minutul 12astăzi, 20:23
Pentagonul admite că SUA sunt încă la ani distanţă de capacitatea Ucrainei de producţie a dronelor de războiastăzi, 22:23Economic
Trump instalează panouri în faţa Muzeului Naţional de Istorie de la Washington, pe care-l consideră prea ”woke”astăzi, 22:16Externe
Cupa Mondială din 2026: un ales democrat doreşte să-l audieze pe Infantino cu privire la legăturile sale cu Trump astăzi, 22:12Sport
SANITAS: Greva generală continuă / Dialogul social va continua cu partidele parlamentareastăzi, 22:08Sănătate
Miruţă, după ce ambasadorul rus la Bucureşti a acuzat o punere în scenă propagandistică: Să ne lase, atâta timp cât ştiinţific se dovedeşte că drona este rusească / Vladimir Putin să se ducă să vadă poarta fabricii pe care aceste produse au ieşitastăzi, 21:53Politic Intern
Consulatul SUA la Toronto, din nou ţinta unor focuri de armă. Un suspect scapă, după ce reuşeşte să fugă cu o maşină albă fără numere de înmatriculare, după ce poliţia abandonează urmărirea pentru că viteza era prea periculoasăastăzi, 21:50Externe
Radu Miruţă: Procurorul de caz a confirmat că drona de vineri e de provenienţă rusească / Pentru celelalte se fac analize, fiind recuperate fragmente foarte miciastăzi, 21:37Politic Intern
Fotbal: Paolo Maldini şi Leonardo şi-au dat demisia, criza la federaţie se adânceşte în Italiaastăzi, 21:19Sport
Polonia a transmis condamnarea fermă faţă de recentele incursiuni ilegale în spaţiul aerian al României / Oana Ţoiu şi Radek Sikorski au discutat despre ultimele incidente şi apărarea comunăastăzi, 21:06Politic Intern
Comandamentul Energetic, convocat de urgenţă din cauza situaţiei care impune oprirea Reactorului 1 de la Cernavodă / Măsura, luată preventiv pentru a nu afecta pompele de răcire / Populaţia nu va fi afectatăastăzi, 20:52Economic