Negocieri care au loc de mai multe luni între Iran şi Arabia Saudită - doi mari rivali în Orientul Moijlociu - au condus la ”progrese serioase” în dosarul securităţii Golfului Persic, anunţă joi, citat de agenţia oficială iraniană de presă Irna, un oficial iraian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Republica islamică şiită şi regatul sunnit, care şi-au întrerupt relaţiile în ianuarie 2016, se acuză reciproc de decenii de faptul că destabilizează Orientul Mijlociu.

”Progrese serioase s-au înregistrat în subiectul securităţii la Golful Persic”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Saeed Khatibzadeh, în faţa unor jurnalişti, la New York, în marja reuniunilor Adunării Generale a ONU.

El a catalogat drept ”bune” aceste negocieri şi a îndemnat la o soluţionare a problemelor de către ţările din regiune - fără un amestec străin.

Iranul şi Arabia Saudită se înfruntă în majoritatea dosarelor regionale, mai ales în Războiul din Yemen, iar Riadul este îngrijorat de programul nuclear iranian care, în pofida dezminţirilor Teheranului, este suspectat de faptul că vizează dotarea ţării cu arma atomică.

Regatul sunnit este un aliat al Statelor Unite, o ţară inamică Iranului.

”Iranul este o ţară vecină. Sperăm ca negocierile noastre să conducă la rezultate tangibile, care să permită stabilirea încrederii” şi o relansare a ”cooperării bilaterale”, a declarat regele saudit Salman în discursul pe care l-a susţinut miercuri, prin videoconferinţă, la Adunarea Generală a ONU.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.