Pacienţii spitalelor din Herson, evacuaţi din cauza ”bombardamentelor ruse constante”, la două săptămâni de la retragerea armatei ruse din oraşul ucrainean Externe 25 nov 2022
Ales Beliaţki, încarcerat în Belarus, urmează să fie reprezentat de soţia sa la înmânarea Nobelului Păcii, la 10 decembrie, la Primăria Oslo, anunţă Institutul Nobel Externe 25 nov 2022
O rusoaică denunţă înainte de întâlnirea lui Putin, o reuniune cu ”mame scoase din mânecă, care vor pune întrebările potrivite şi îi vor mulţumi, ca de fiecare dată”. ”Vladimir Vladimirovici, răspunde-ne la întrebări!”, tună ea Externe 25 nov 2022
O fată în vârstă de şapte ani, găsită fără viaţă la cinci zile de la cutremurul din Indonezia, al cărui bilanţ a crescut la 310 morţi. În total, 24 de persoane rămân date dispărute după seism Externe 25 nov 2022
Zece morţi şi nouă răniţi în nord-vestul Chinei, într-un incendiu într-un imobil locuit în provincia Xinjiang Externe 25 nov 2022
Germania urmează să califice drept ”genocid” foametea stalinistă din Ucraina din anii '30, Holodomor. Putin ”se înscrie în tradiţia crudă şi criminală a lui Stalin”, denunţă un iniţiator al proiectului de rezoluţie, ecologistul Robin Wagener Externe 25 nov 2022
Jurnalista americană E. Jean Carroll, care-l acuză pe Donald Trump că a violat-o în anii '90, îşi relansează acţiunea în justiţie la New York Externe 24 nov 2022
Cel puţin patru morţi în oraşul Herson, într-un atac rus cu lansatoare multiple de rachetă Externe 24 nov 2022
Adunarea Naţională franceză adoptă un proiect de lege LFI privind garantarea prin Constituţie a dreptului la avort Externe 24 nov 2022
Violenţe în Piaţa Victoriei – Procurorii cer arestare preventivă pentru încă 14 persoane din cele 27 ridicate după percheziţii / Zece au primit deja mandate pentru 30 de zileieri, 14:04
UPDATE - Iaşi: Un bărbat, o femeie şi o fetiţă au murit după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti/ Alte două femei şi o fetiţă au primit îngrijiri medicale - FOTOieri, 18:22
Rusia ”nu va face pauză” în ”operaţiunea militară specială”, anunţă Lavrov la Consiliul de Securitate al ONUieri, 20:52
Gimnastică: La 51 de ani, Oksana Şuşovitina s-a calificat în finală la sărituri la Jocurile Asiaticeieri, 11:57
Profit.roEXCLUSIV FOTO Gică Popescu își face muzeu și spa cu piscină la hotelul-emblemă al Predealului
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Reţele Electrice România a modernizat staţia electrică Filaret din Bucureşti, prin investiţii de aproape 79 de milioane de lei
Acum este momentul potrivit pentru rezervare in Oman, noua destinatie exotica: 2 reduceri cumulate şi tarife protejate
Vodafone lansează GEN10 şi caută următoarea generaţie de campioni a României alături de Nadia Comăneci şi Ciprian Marica
România şi Republica Moldova, de la dialog la investiţii: F.E.R.M. construieşte noi punţi economice peste Prut
Violenţe în Piaţa Victoriei - Şapte dintre persoanele prezentate de procurori instanţei, arestate preventivieri, 20:21
Rusia ”nu va face pauză” în ”operaţiunea militară specială”, anunţă Lavrov la Consiliul de Securitate al ONUieri, 20:52
Vâlcea: Mandat de arestare preventivă pe numele iubitului tinerei care a fost găsită moartă, într-o valiză, pe râul Oltieri, 20:49
Siegfried Mureşan: Sunt convins că ideea ca eu să îmi dau demisia din Parlamentul European a venit de la un europarlamentar socialist codaşieri, 21:48
Paul de România, refugiat în Franţa, denunţă la Curtea de Apel de la Paris o ”persecuţie” şi se opune predării sale Bucureştiului. Hotărârea, la 4 noiembrieieri, 23:04
Sam Altman îndeamnă, la Consiliului de Securitate al ONU, la ”o atenţie extremă” faţă de dezvoltarea AIastăzi, 01:03Externe
Milei cataloghează ONU, la Adunarea Generală, drept ”o organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”astăzi, 00:28Externe
Dr. Eugenia Bratu (INSP): Uităm să bem apă şi câteodată chiar mâncăm în loc să bem apă, ne este sete şi confundăm senzaţiileastăzi, 00:01Social
Studiu INSP: 70% dintre tineri consumă mai mult de o dată pe zi băuturi îndulcite/ Dr. Eugenia Bratu: Sunt calorii goale, nu au aport vitaminic, vin doar cu caloria care aduce acumulare de grăsimeieri, 23:57Social
Dr. Eugenia Bratu (INSP): Adoptând un stil de viaţă sănătos reuşim să ajungem la vârste înaintate fără povara unor boli cronice care ne afectează calitatea vieţiiieri, 23:52Social
"Încearcă să mă şteargă din memoria colectivă". Hakan Şukur, legendă a fotbalului turc, îşi povesteşte viaţa de exilat politic în Statele Uniteieri, 23:44Sport
Siegfried Mureşan, despre afirmaţiile că ”serviciile l-au adus” în politică: O minciună nu devine adevăr prin faptul că e repetată aşa în spaţiul publicieri, 23:43Politic Intern
Zelenski denunţă, la Adunarea Generală a ONU, ”nebunia” lui Putin, care antrenează lumea în război. ”El este pacientul zero, cel de la care această idee a războiului nu încetează să se răspândească”ieri, 23:41Externe
Mureşan, despre acuzaţia că a făcut programul de guvernare cu ajutorul inteligenţei artificiale: E simpatică această acuză. Cred că am intrat pe telefon pe ChatGPT de 3-4 ori în viaţa mea, dar e clar că nu poţi face un program de guvernare pe telefonieri, 23:39Politic Intern
Siegfried Mureşan răspunde acuzaţiilor liderului PSD potrivit cărora ar fi arogant: Nu sunt, dar nu sunt nici supus. Negociez de la egal la egal, cu colegii din celelalte ţări europene, căutând soluţii bune pentru Româniaieri, 23:35Politic Intern