Transmisiuni în direct, documentare şi lansarea unor sezoane noi ale emisiunilor consacrate alcătuiesc programul special TVR 2 din weekendul în care este...
Organizatorii Eurovision Song Contest au anunţat că pentru ediţia de anul acesta va fi permisă participarea a 3.500 de spectatori la evenimentul din...
Cântăreţul şi compozitorul american Paul Simon, în vârstă de 79 de ani, şi-a vândut întreg catalogul muzical companiei Sony Music Publishing, relatează...
Documentarul „Francesco”, regizat de Evgeny Afineevsky, cineast nominalizat la Oscar pentru „Winter on Fire: Ukraine's Fight for Freedom”, va fi difuzat...
Opera bucureşteană sărbătoreşte pe 1 aprilie 2021 o sută de ani de când a fost instituţionalizată sub numele de Opera Română din Bucureşti printr-un...
Jurnalista şi scriitoarea Lisa Brennan Jobs, fiica cea mare a lui Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, este invitata lui Cătălin Ştefănescu duminică,...
Comedia fantasy „Thunder Force”, cu Melissa McCarthy şi Octavia Spencer în rolurile principale, „Shadow and Bone”, o poveste fantastică bazată pe...
Cântăreţul canadian The Weeknd va scoate la licitaţie, exclusiv în format NFT, o colecţie unică de lucrări grafice şi muzică nouă.
„Gag Reflex” este primul program de comedie produs de Grindr, platformă de dating dedicată LGBTQ, şi va fi lansat pe 1 aprilie, atât pe serviciul online,...
Andy Summers, chitarist al grupului The Police, îşi va face debutul literar cu o colecţie de 45 de povestiri ce poartă tilul „Fretted and Moaning: Short...