Transmisiuni în direct, documentare şi lansarea unor sezoane noi ale emisiunilor consacrate alcătuiesc programul special TVR 2 din weekendul în care este sărbătorit Paştele catolic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

TVR 2 va difuza programe dedicate Sărbătorii Pascale şi va transmite în direct ceremoniile religioase de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti şi de la Vatican.

Sfârşitul de săptămână va aduce sezoane noi ale unor emisiuni precum „Gala umorului” (din 2 aprilie, ora 20:00), „Femei de 10, bărbaţi de 10” (din 3 aprilie, ora 15:00), „Distracţiile lui Cazacu” (din 3 aprilie, de la ora 18:00), „Zile cu stil” (din 3 aprilie, ora 18:30) şi „Cap compas” (din 3 aprilie, ora 12:30), „Drag de România mea!” (din 4 aprilie, ora 15:00), iar cel mai longeviv program, „D-ale lu' Mitică”, împlineşte 22 de ani şi noul sezon debutează pe 4 aprilie, la ora 17:00.

Calendarul celebrărilor liturgice oficiate de Papa Francisc în Săptămâna Sfântă continuă, pentru al doilea an, în contextul restricţiilor impuse de autorităţi. Din Duminica Floriilor până la tradiţionala ceremonie pascală „Urbi et Orbi”, zilele Săptămânii Sfinte şi Triduum-ului pascal în Cetatea Vaticanului urmează îndeaproape riturile liturgice, la care participă un număr restrâns de credincioşi.

Programul transmisiunilor în direct la TVR 2:

CREDO. Via Crucis, 2 aprilie, de la ora 22.00 - Papa Francisc va conduce rugăciunea devoţiunii Calea Crucii. La fel ca anul trecut, aceasta va avea loc pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru. Meditaţiile de la Calea Crucii din acest an au fost pregătite de cercetaşii catolici din Foligno şi de credincioşii parohiei „Sfinţii Martiri Ugandezi” din Roma.

CREDO. Vigilia Pascala, 3 aprilie, ora 20:30 - Papa Francisc celebrează solemnitatea Vigiliei Pascale la altarul din Bazilica San Pietro. De la ora 20:00, Sărbătoarea Învierii va fi prefaţată de o descriere a ultimilor paşi dinaintea răstignirii, în documentarul „Miresme la mormânt”.

Duminica Paştelui, 4 aprilie - De la ora 08:00, sub genericul „Repere sacre” va fi transmisă sfânta liturghie romano-catolică din Catedrala Sfântul Iosif. De la ora 13:00, Papa Francisc va adresa tradiţionalul mesaj pascal şi de binecuvântare „Urbi et Orbi”.

Transmisiunile în direct de la Vatican şi documentarul „Miresme la mormânt” vor fi difuzate şi pe TVRI şi TVR Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.