Deputatul USR Monica Berescu susţine că Avocatul Copilului s-a autosesizat în urma informaţiilor privind situaţia din judeţul Iaşi, unde banii de buzunar...
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că, prin declaraţiile sale, Călin Georgescu legitimează rapturile teritoriale ale Rusiei împotriva...
Consiliul Local Iaşi a aprobat, vineri, creşterea preţului la gigacalorie, astfel că populaţia va plăti cu 45 la sută în plus faţă de preţul actual,...
Peste 300 de persoane au participat la protestul organizat, joi, la Iaşi, de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din judeţele...
Un tramvai a fost implicat într-un incident miercuri în centrul municipiului Iaşi, după ce a pornit la vale, din cauza unei defecţiuni tehnice.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi, îi cere directorului CNIR, Gabriel...
Compania ieşeană Antibiotice a început un proiect intitulat ”Educaţie în Acţiune”, prin care 254 de elevi din Iaşi vor urma stagii de pregătire în...
Un jaf a avut loc la o sală de jocuri din localitatea ieşeană Ciurea, fiind sustrasă o casetă de valori în care se aflau 25.000 de lei.
Liderul liberal ieşean Alexandru Muraru susţine că Ziua Unirii Principatelor Române a fost confiscată la Iaşi de partidele extremiste, el precizând că...
Liderii politici ieşeni ai PNL şi PSD au fost huiduiţi, vineri, când au venit în Piaţa Unirii din municipiul Iaşi pentru a participa la manifestările...