Ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, fost consilier prezidenţial, a declarat, duminică, despre marele defect al preşedintelui Nicuşor Dan, că ”este uneori prea încet în anumite reacţii şi zăboveşte prea mult asupra anumitor decizii”.
„Este, cred, uneori prea încet în anumite reacţii şi zăboveşte prea mult asupra anumitor decizii”, a declarat Sorin Costreie, la Digi24, întrebat care este cel mai mare defect al preşedintelui Nicuşor Dan.
Ministrul Educaţiei, fost consilier prezidenţial. a explicat că cei care sunt învăţaţi altfel au alt tempo.
”Noi, toţi ceilalţi, care poate suntem învăţaţi altfel, suntem în alt tempo. Dar acolo, într-adevăr, din perspectiva noastră, pentru că în clipa în care începi să îl cunoşti îţi dai seama şi de ce se întâmplă lucrurile aşa”, a mai declarat Sorin Costreie.



























