Premierul britanic Andy Burnham a deschis calea pentru ca Marea Britanie să readopte regulile Uniunii Europene privind libera circulaţie, susţinând că este necesară o ”discuţie sinceră”, a relatat Sunday Times.
Prim-ministrul a afirmat că natura imigraţiei în Regatul Unit a fost ”diferită” de la Brexit, mai mulţi străini stabilindu-se definitiv în ţară, în loc să se întoarcă în ţările lor de origine.
”Cred că trebuie să avem o dezbatere foarte obiectivă, bazată pe dovezi concrete, cu privire la acest subiect”, a spus el.
În timpul referendumului privind Brexit-ul din 2016, libera circulaţie, care permitea oricărui cetăţean al UE să se mute în Marea Britanie, a fost dezbătută aprig. Opoziţia faţă de aceasta a fost considerată unul dintre motivele principale pentru care ţara a votat în favoarea ieşirii din Uniune.
Burnham a declarat: ”Libera circulaţie a implicat provocări foarte semnificative, despre care am vorbit în timpul mandatului meu anterior în Parlament. Dar, în acelaşi timp, era un tip de imigraţie care poate nu era atât de dificil [ca acum]. Migraţia de tip «uşă rotativă», în care oamenii veneau şi apoi se întorceau, este diferită. Echilibrul migraţiei s-a schimbat, nu-i aşa, de atunci? Cred că trebuie pur şi simplu să avem o discuţie sinceră despre aceste lucruri.”
Migraţia netă anuală înainte de votul din 2016 era la 330.000 de persoane. Însă, după ce Marea Britanie a părăsit UE în ianuarie 2020, cifra a atins un nivel record de peste 900.000.
Presat să ofere mai multe detalii cu privire la argumentul său privind libera circulaţie, Burnham a spus: ”În general, era vorba de tineri – nu întotdeauna, dar care petreceau câţiva ani acolo, apoi se întorceau. Şi, evident, uşurinţa cu care se întâmpla acest lucru era benefică şi pentru britanici”.
”În campania pentru referendum, nu aveai adesea impresia că argumentele pe care le aduceai aveau un impact semnificativ. Totuşi, îmi amintesc mereu că reuşeam să mă fac puţin auzit când vorbeam despre tatăl meu, care a lucrat în Germania în anii ’90 (...) Libera circulaţie are şi aspecte negative asociate”, a adăugat el.
Prim-ministrul ia în considerare diferite ”opţiuni” pentru a apropia Regatul Unit de UE, o poziţie anunţată la conferinţa Partidului Laburist de luna trecută, dar nu şi-a exprimat încă o preferinţă.
Burnham a menţionat, de asemenea, alte consecinţe ale renunţării la libera circulaţie: ”Gândiţi-vă la ce am pierdut, şi anume capacitatea de a face parte din Eurodac şi de a colabora în privinţa datelor referitoare la migraţie. Trebuie să privim lucrurile în ansamblu, nu doar să ne concentrăm exclusiv asupra liberei circulaţii.”
Eurodac este baza de date biometrică a UE, care sprijină gestionarea cererilor de azil şi controlul la frontieră. Regatul Unit a pierdut accesul la aceasta odată cu ieşirea din Uniune.
Burnham a mai declarat: ”Sunt optimist în ceea ce priveşte strângerea legăturilor cu Europa şi nu ascund acest lucru. Cred că acest lucru va contribui la creşterea PIB-ului britanic. Cred că ne va oferi un control mai puternic asupra migraţiei. Vreau să prezint aceste argumente”.



























