Tot mai mulţi copii, nevaccinaţi împotriva rujeolei şi a altor boli / Simin Florescu: Rujeola dă complicaţii de diverse tipuri, unele dintre ele pot fi fatale pentru copil / Adrian Marinescu: Din păcate, ajungem la cazuri dramatice Social 14 aug 2023
Mărturiile medicului Andrada Mirea, de gardă în seara incendiului de la Centrul Robănescu: Când am apăsat butonul de alarmă, am ştiut că trebuie să acţionez, cu calm, ca să ne liniştim pe noi şi pe copii. Le-am spus: ”De data asta nu e un exerciţiu” Social 28 iul 2023
Pacienţi care au avut COVID-19 au dezvoltat diabet zaharat în cadrul sindromului Long COVID. Medic: Există o populaţie vulnerabilă susceptibilă, mai ales cea tânără, la a dezvolta diabet zaharat tip 1, post-COVID, printr-un mecanism de atac autoimun Social 22 iul 2023
Medic: Am avut doi pacienţi la rând cu status epileptic de la lipsa medicamentelor, unul a stat mult timp în ATI/ Cea mai gravă e lipsa clonazepamului, întreruperea bruscă dă un sindrom de sevraj greu de controlat Social 16 iul 2023
Primii patru vârstnici din cele două azile din Sectorul 5 care nu aveau licenţă au ajuns la Spitalul Colţea. Manager: Pacienţii vor fi internaţi în Secţia de medicină internă, evaluaţi şi stabilit un tratament, îi vom ţine cât partea medicală o impune Social 15 iul 2023
Dosarul centrelor în care bătrâni erau supuşi unor tratamente inumane - Directorul DSP Ilfov a demisionat Social 10 iul 2023
Spital de urgenţă care deserveşte mii de oameni, în dificultate: unitatea are nevoie de 2 medici diabetologi, dar şi de 14 medici de urgenţă. Imagistica, pediatria, neonatologia, deficitare. Manager: Pe turele de urgenţe majore avem câte un medic Social 5 iul 2023
Date oficiale: 3425 de decese, cauzate doar de COVID-19, fără complicaţii date de boli asociate. Peste 64.000 de persoane care aveau şi comorbidităţi, decedate / Ce spun ministrul Sănătăţii şi directorul medical al Institutului ”Matei Balş” din Capitală Social 2 iul 2023
Bebeluşi operaţi înainte de a se naşte. 100 de intervenţii, făcute până acum la Spitalul Filantropia, singurul centru de stat unde sunt posibile operaţii intrauterine cu laser. Specialiştii s-au pregătit în centre de renume din Europa Social 1 iul 2023
UPDATE - Cei şase copii din Călăraşi intoxicaţi cu medicamente sunt stabili, nu prezintă complicaţii / Substanţa ingerată duce la fenomene neurologice, convulsii, tulburări metabolice cu afectare hepatică, renală Social 28 iun 2023
UPDATE - Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, audiată la DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos/ DNA: Trăilă, urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii/ Reacţia PSD/ Ce spune Bolojanieri, 12:08
Bucureşti - Accident grav provocat de un tânăr de 17 ani care nu avea permis de conducere şi care consumase alcool. Trei persoane rănite şi cinci maşini avariateieri, 10:24
Trump susţine că SUA au dezamorsat minele din strâmtoarea Ormuz şi avertizează Iranul să nu mai amplaseze alteleieri, 19:59
Bolojan, întrebat dacă la viitoarele consultări privind formarea Guvernului menţine propunerea Siegfried Mureşan: În funcţie de discuţiile pe care le voi avea şi de concluziile trase împreună cu colegii mei, vom face o propunereieri, 22:31
Profit.roEXCLUSIV Lanț nou de cafenele. Executivul care a trecut prin Starbucks, Burger King, Leroy Merlin și MOL, Cristian Turculeț, pregătește prima sa afacere HoReCa: Plecăm din București, țintim și alte orașe. La un moment dat ieșim și în afară
Cancerul ereditar: testul care poate schimba destinul unei întregi familii. „Genetica nu prezice viitorul, dar ne permite să intervenim mai precoce şi mai eficient”
Gorenje a primit din nou Medalia Platinum EcoVadis. Gorenje devine singurul mare producător de electrocasnice din lume care primeşte, pentru al doilea an consecutiv, cel mai înalt calificativ EcoVadis Platinum
NOD Festival anunţă tema ediţiei din acest an: „Building Communities“. Cultura se construieşte împreună
Clinica Prevencia: Oboseală, analize modificate şi mai multe simptome fără o cauză clară. Când este util consultul de Medicină Internă
Ce este ING Depo Invest, noul produs care combină economisirea şi investiţiile în direct în Home'Bank
Cseke Attila: Nu există incompatibilitate între calitatea de consilier judeţean sau consilier local şi calitatea de personal contractual din administraţie / S-a propagat în mediul administrativ o informaţie incorectăieri, 19:26
UPDATE - Mobilizare a salvatorilor montani din Braşov, după ce o persoană a sunat la 112 anunţând că vede, pe munte, un semnal luminos asemănător celui SOS/ Semnalul, transmis de două persoane care au ajuns în siguranţă la cabana Mălăieşti - VIDEOieri, 22:37
Bolojan, despre propunerea sindicatelor de suprataxare a mediului privat: Este o propunere iresponsabilă/ A mai împovăra mediul privat nu mai este suportabil pentru că în aceşti ani noi am pierdut din competitivitateieri, 23:28
Tânărul care a condus fără permis şi sub influenţa alcoolului şi a provocat un accident, în Capitală, soldat cu trei răniţi, a fost reţinut - VIDEOieri, 20:06
De la 230.000 de găini, la biroul premierului: dosarul Bogos ajunge la vârful Guvernului. Cine sunt personajele şi care este miza dosarului care vizează Secretariatul General al Guvernuluiieri, 18:30
DIICOT a extins urmărirea penală în dosarul Nordis/ Acuzaţii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave/ Peste 100 de persoane au făcut 50 de noi plângeri/ Prejudiciu suplimentar de peste 42 de milioane de lei, 14 milioane de euro şi 17.000 de dolariieri, 16:42
Trump ameninţă că va schimba numele Lacului Ontario în „Lacul America” pe fondul războiului comercial cu Canada - FOTOieri, 16:53
Moartea lui Dolly Parton. Donald Trump ordonă coborârea drapelului în bernăastăzi, 01:31Entertainment
Der Spiegel: Un ucrainean reţinut în România este suspectat că face parte dintr-o reţea de agenţi controlată de Rusiaastăzi, 00:14Externe
Tanczos Barna, despre alegerile interne din UDMR de anul viitor: Nu vede nimeni absolut nicio nevoie de schimbare în UDMR, toate discuţiile şi toate zvonurile sunt generate artificialastăzi, 00:13Politic Intern
Tanczos: UDMR rămâne reprezentantul comunităţii maghiare şi la Bucureşti, şi la Budapesta. Acest lucru trebuie conştientizat de toată lumea, şi de către partidele politice de la Bucureşti şi de către partidele politice de la Budapestaastăzi, 00:11Politic Intern
Tanczos Barna: Există contacte, există discuţii, dar, formal, încă suntem la faza la care domnul Grindeanu şi domnul Mureşan au fost propuşiieri, 23:57Politic Intern
Administraţia Trump apără planul de schimbare a denumirii Centrului Kennedy şi avertizează asupra riscului de demolareieri, 23:54Externe
Ucraina are nevoie de schimbări pentru a evita pierderea războiului, afirmă fostul ministru al apărării Mîhailo Fedorovieri, 23:41Externe
Ilie Bolojan afirmă că va discuta cu ministrul Educaţiei pentru eliminarea propunerii ca bursele sociale să fie acordate doar în timpul anului şcolarieri, 23:41Social