Un aliment poate arăta proaspăt, poate avea un miros normal şi totuşi să conţină microorganisme capabile să provoace îmbolnăviri. În acelaşi timp, bacteriile sunt indispensabile vieţii şi participă, în mod controlat, la procesele de fermentaţie prin care obţinem numeroase alimente precum iaurtul, brânzeturile şi alte produse lactate fermentate, dar şi băuturi precum berea, la producerea căreia sunt folosite drojdii.
Unde se termină rolul lor benefic şi unde începe pericolul? Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar, specialist în ştiinţa alimentelor şi biotehnologii, analizează mecanismele prin care microorganismele ajung în alimente, condiţiile care favorizează multiplicarea lor şi rolul prevenţiei, de la producţia industrială până în bucătăria de acasă.
În natură, microorganismele sunt pretutindeni: trăiesc în apă, în sol, pe plante şi în organismele animalelor, alcătuind comunităţi biologice complexe, ale căror interacţiuni influenţează numeroase procese esenţiale vieţii. Unele sunt indispensabile pentru obţinerea alimentelor fermentate, altele contribuie la descompunerea materiei organice, iar anumite specii pot provoca alterarea alimentelor sau îmbolnăviri. Această diversitate explică una dintre cele mai importante provocări ale microbiologiei alimentare: nu prezenţa microorganismelor în natură este problema, ci posibilitatea ca agenţii patogeni să ajungă în alimente şi, în anumite condiţii, să reprezinte un risc pentru sănătatea oamenilor. Privite la microscop, bacteriile dezvăluie mecanisme biologice de o eficienţă remarcabilă: multe se reproduc prin diviziune celulară, proces prin care o bacterie devine două, cele două devin patru, apoi opt, iar multiplicarea continuă atât timp cât mediul oferă condiţiile necesare. Temperatura, umiditatea, nutrienţii şi timpul influenţează ritmul acestei dezvoltări, ceea ce explică de ce un aliment perisabil păstrat necorespunzător poate deveni riscant chiar înainte ca aspectul sau mirosul său să se modifice.
„Microorganismele au nevoie de căldură şi umezeală pentru a se dezvolta. Acesta este unul din motivele pentru care anumite alimente trebuie depozitate în frigider. Bacteriile se reproduc prin diviziune, astfel că dintr-o bacterie rezultă două, din două devin patru ş.a.m.d. În afara frigiderului, în condiţii favorabile o bacterie ajunge în 8 ore la câteva milioane şi în 12 ore la mii de milioane. Astfel, un aliment contaminat cu un număr mic de bacterii, depozitat necorespunzător în afara frigiderului peste noapte, prezintă un risc de îmbolnăvire foarte mare dacă este consumat a doua zi, mai ales că nu putem vedea, mirosi sau gusta bacteriile patogene, iar siguranţa alimentară nu poate fi evaluată exclusiv prin simţuri, căci ea depinde de prevenirea contaminării şi de respectarea condiţiilor corecte de producţie, depozitare şi preparare”, explică prof. univ. dr. Dan C. Vodnar. Această capacitate de multiplicare explică şi de ce frigiderul este atât de important în păstrarea alimentelor perisabile: temperaturile scăzute încetinesc dezvoltarea multor bacterii, dar refrigerarea nu înseamnă sterilizare. Totuşi, unele microorganisme, precum Listeria monocytogenes sau anumite specii de Yersinia, pot continua însă să se multiplice chiar şi la temperaturile din frigider. În consecinţă, controlul riscurilor microbiologice nu se poate limita la menţinerea temperaturii, ci presupune respectarea riguroasă a igienei încă de la producător, în toate etapele de procesare, ambalare, depozitare, transport şi comercializare, pentru a preveni atât contaminarea iniţială, cât şi transferul microorganismelor între produse, echipamente şi suprafeţe. Această responsabilitate este împărţită de toţi operatorii implicaţi în lanţul alimentar, fiecare având obligaţia de a asigura condiţiile corespunzătoare etapei pe care o gestionează, şi continuă la consumator, prin respectarea termenelor de valabilitate, a instrucţiunilor de pe etichetă şi a regulilor de igienă în manipularea şi prepararea alimentelor, pentru că nici măcar o temperatură corectă nu poate compensa lipsa igienei sau contaminarea produsă într-o etapă a traseului de la producător până în farfurie.
De la natură la farfurie: unde începe, de fapt, siguranţa alimentară?
Dacă microorganismele pot circula prin sol, apă, plante, animale şi suprafeţe, atunci controlul riscurilor alimentare nu poate începe abia în momentul ambalării produsului. Carnea, ouăle, laptele şi produsele lactate, peştele şi fructele de mare sunt alimente care necesită o atenţie deosebită atunci când sunt produse, manipulate, depozitate sau preparate, deoarece pot oferi condiţii favorabile supravieţuirii ori multiplicării anumitor microorganisme.
În industria cărnii de pasăre, prevenţia presupune măsuri aplicate încă din ferme, prin controlul condiţiilor de creştere şi al sănătăţii efectivelor, şi continuă prin procesare, depozitare, transport şi distribuţie. Fiecare etapă are propriile riscuri şi propriile mecanisme de control, iar eficienţa sistemului depinde de modul în care acestea funcţionează împreună. Acest principiu poate fi urmărit concret în modelul de producţie TRANSAVIA, o reputată companie românească ce gestionează un lanţ integrat „de la bob la furculiţă”, cu facilităţi proprii. Producţia începe cu cultivarea cerealelor de către divizia de Ferme Vegetală, continuă cu fabricarea furajelor în propria Fabrică de Nutreţuri Combinate şi cu provenienţa şi creşterea păsărilor în ferme proprii de reproducţie, inclubaţie şi creştere, iar apoi cu procesarea cărnii în trei abatoare moderne şi Fabrica de Procesare Carne de Pui. În plus, compania deţine 5 laboratoare în care testează toată materia primă, dar şi produsele finite şi are propria flotă pentru materii primie şi distribuţia produselor. Prin această structură, compania poate coordona măsurile de control în mai multe etape succesive şi poate corela informaţiile privind materiile prime, efectivele, procesele tehnologice şi loturile de produse finite. Din perspectiva siguranţei alimentare, integrarea la acest nivel are o relevanţă care depăşeşte organizarea producţiei deoarece toate verigile sunt gestionate în cadrul aceluiaşi sistem, procedurile sunt armonizate, responsabilităţile pot fi urmărite mai uşor, iar informaţiile din diferitele etape sunt conectate pentru verificări şi investigaţii. Această capacitate creează condiţiile pentru prevenirea şi gestionarea coordonată a riscurilor.
„Un principiu fundamental al siguranţei alimentare este că riscurile microbiologice trebuie prevenite cât mai devreme posibil, nu doar căutate în produsul finit. Nicio analiză de laborator nu poate înlocui un sistem riguros de prevenţie, pentru că testarea se bazează pe eşantionare şi nu poate verifica fiecare gram de produs. Siguranţa alimentară rezultă din funcţionarea împreună a mai multor bariere: igienă, controlul proceselor, temperatură, monitorizare microbiologică şi trasabilitate. Un sistem performant nu este acela care pretinde că riscurile biologice nu există, ci acela care demonstrează că le cunoaşte, le previne, le monitorizează şi poate interveni eficient atunci când identifică o neconformitate”, explică Marian Sabău, Director Divizia Calitate şi Siguranţa Alimentului TRANSAVIA. Aşadar, sistemele moderne, preformante, de siguranţă alimentară sunt construite în jurul prevenţiei, nu doar al testării produsului finit, iar pentru un producător integrat, de la bob la furculiţă, trasabilitatea completează acest mecanism prin posibilitatea de a reconstrui rapid şi precis traseul unui produs. Atenţie: „rapid” nu înseamnă „superficial”, explică Marian Sabău: în funcţie de metodă, scop şi cadrul de reglementare, un rezultat de screening poate necesita confirmare prin metoda de referinţă sau printr-o metodă validată corespunzător.
Simplificat, trasabilitatea este capacitatea de a reconstrui traseul unui produs şi al elementelor relevante din lanţul său, iar Regulamentul (CE) nr. 178/2002 obligă operatorii să poată identifica furnizorii şi operatorii către care au livrat produsele şi să dispună de sisteme prin care aceste informaţii să poată fi puse la dispoziţia autorităţilor.
După cum punctează prof. univ. dr. Dan C. Vodnar, „microorganismele fac parte din lumea biologică, înainte de apariţia industriei alimentare moderne. Ceea ce diferenţiază un sistem solid este numărul şi eficienţa barierelor construite împotriva lui. De aceea, întrebările corecte pentru un producător de carne de pui sunt mai exigente: Cum previne? Cât de devreme caută problema? Cum monitorizează efectivele? Cum controlează procesul? Cum testează? Poate identifica rapid un lot? Ştie unde a ajuns? Ce face când apare o neconformitate? Cât de repede poate interveni? Astfel, încrederea consumatorului trebuie construită pe prevenţie, control, testare, transparenţă, trasabilitate şi capacitatea demonstrabilă de a interveni atunci când datele o cer. Iar când, de exemplu, apare o ştire despre Salmonella, întrebările cele mai utile sunt: ce s-a găsit?; unde s-a găsit, în ce lot?; prin ce metodă?; ce spune legislaţia pentru acel caz şi ce s-a făcut mai departe? Aceasta este diferenţa dintre alarmă şi informaţie utilă”.



























