Medicii de la cel mai mare spital din Israel au îngrijit până acum peste 100 de oameni răniţi în atacurile Hamas. Răniţii vin fără încetare la spitalul unde medicii primesc de altfel cele mai complicate cazuri. Acolo sunt angajaţi peste 10.000 de medici şi asistenţi şi toţi au venit de acasă pentru a ajuta la gestionarea victimelor. Medicii spun că, cel puţin deocamdată, au destule medicamente şi materiale sanitare şi sânge pentru operaţiile necesare. De departe, cel mai greu este pentru ei în clipele în care primesc în îngrijire copii răniţi, cu şanse mici de supravieţuire, sau copii ucişi la întâmplare, pe străzi, de teroriştii Hamas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Profesorul Arnon Afek este directorul celui mai mare centru medical din Israel, medic anatomo-patolog şi fost director general în Ministerul Sănătăţii din Israel. A relatat News.ro, cu emoţie, care este situaţia acum în spital, acolo unde ajung cele mai complicate cazuri. Elicopterele vin constant, iar salvatorii preiau răniţii pe tărgi pentru a-i duce să fie îngrijiţi în spital. 

 

"Îi tratăm în special pe cei care au fost trataţi în Soroka, în centrul medical Barzilai, şi trimişi aici pentru tratament, în continuare, după ce au fost stabilizaţi, dar şi în alte spitale din centrul Israelului. Copii, femei, vârstnici, chiar în timpul sărbătorilor israeliene, le deplângem moartea, ne pare atât de rău pentru ei, pentru familiile celor care au fost răpiţi în Gaza, dar suntem foarte puternici. În sistemul medical israelian avem  capacitate foarte mare, personal medical priceput, vom face tot ce putem pentru a ajuta toţi oamenii care au nevoie de asistenţă medicală, continuând să tratăm pacienţii cu cancer şi alte afecţiuni, aşa vom face", a spus profesorul Afek. 

Numărul celor răniţi care ajung în Centrul medical Sheba se schimbă mereu. Până acum au ajuns peste 100 de oameni. Profesorul Afek spune că spitalele din ţara sa nu au nevoie deocamdată de sânge. 

"Ne bucurăm că atât de multă lume încearcă să vină şi să ne ajute, din fericire, nu vem nevoie, dar le mulţumim şi sperăm că în viitor nu vom avea nevoie. Încă nu avem acum ajutor medical de la alte state, sunt doar sugestii în acest sens, nu avem nevoie pentru că acum sistemul medical de aici este capabil să preia toţi răniţii dar ţinem cont de ajutorul oferit, să sperăm că nu vom avea nevoie", a explicat acesta.  

Sunt răpiţi de pe stradă oameni cu probleme de sănătate inclusiv femei cu Alzheimer, spune Prof. Afek. Medicii încearcă să lucreze in zonele protejate ale spitalelor, dar asta nu este posibil tot timpul. 

"Chiar dacă avem încredere în sistemele antirachetă, nu acoperă 100%,  încercăm să muncim din zone mai protejate, sunt multe buncăre în Israel, dar nu pentru toţi, înţelegem asta dar suntem obligaţi să avem grijă de pacienţii noştri în cel mai bun mod cu putinţa", a spus acesta.  

Şi medicilor le e teamă de tot ce se întâmplă în Israel. Cel mai mult îi impresionează vieţile de copii distruse

"Când vii şi vezi că ucid copii, împuşcaţi, câteodată singuri, câteodată împreună cu membri ai familiilor lor, împuşcaţi de terorişti, fără să le pese în cine trag, în timpul sărbătorilor sfinte, când le vezi trupurile, nicio fiinţă umană nu poate rezista fără să plângă

 

Ne propunem să rezistăm în aceste vremuri teribile, vom arăta lumii că ne pasă, pot să vă spun că, deşi am fost atacaţi, noi, cei de la Centrul Medical Sheba, avem grijă de mulţi pacienţi bolnavi din Gaza, deşi suntem în stare de război, continuăm să-i ajutăm, uneori nu pot să vină pentru că sunt închise graniţele, şi atunci le trimitem medicamentele de care au nevoie, continuăm să fim umani, deşi cei care încearcă să ne omoare se comportă într-un mod foarte inuman, ar trebui să-şi amintească. Continuăm să avem grijă inclusiv de pacienţii palestinieni aflaţi deja în grija noastră", a precizat medicul. 

 

În camera de gardă a Centrului Medical Sheba e forfotă continuă.  Tot personalul medical aflat acasă a venit de urgenţă, fără să fie sunat. În clinică lucrează peste 10.000 de angajaţi, printre care 1700 de medici şi 3000 de asistenţi. În spital există inclusiv spaţii pentru cei care nu au cu cine să-şi lase copiii. 

"Chiar am deschis grădiniţele de aici din centru astfel încât taţii sau mamele care nu au cu cine să-şi lase în grijă copiii mici, chiar şi bebeluşii, să-i poată lăsa în grijă aici, să ştie că atât timp cât muncesc copiii lor sunt pe mâni bune", a spus medicul.   

Traumatologii din spital muncesc fără încetare în această perioadă. Când ştii că faci bine şi că-ţi salvezi semenii, asta le dă putere medicilor. 

 

"Sunt descumpănit, nu ne-am gândit că vom ajunge aici, inima noastră este alături de familiile care au pierdut pe cineva drag, sunt cazuri în care toată familia a fost ucisă, dar au rămas rudele lor, şi inima noastră e cu ele, nu-mi pot lua gândul de la toţi cei răpiţi în fâşia Gaza.  Faptul că suntem uniţi ne face mai puternici! Ne face să înfruntăm această situaţie teribilă, ştiu că la final va învinge binele, nu există altă cale", a declarat pentru News.ro directorul Centrului Medical Sheba din Israel, cea mai mare unitate sanitară din această ţară. 

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.