Metadona, singurul tratament de substituţie pentru dependenţii de droguri, disponibilă numai în câteva centre. Pastilele îi ajută să evite sevrajul. Ce se întâmplă la Spitalul Sfântul Stelian: recidiva celor aflaţi pe tratament, printre marile provocări Social 13 oct 2025
Presiune crescută pe cea mai mare secţie de ATI nou-născuţi din ţară, după închiderea celei de la Spitalul Sfânta Maria - Iaşi. Dr. Cârstoveanu: Am avut cel puţin trei copii din zonele limitrofe Spitalului din Iaşi. Suntem la maximum de pacienţi Social 9 oct 2025
Ministerul Sănătăţii - Mai puţin de jumătate dintre spitalele de stat au sisteme HVAC, care asigură evacuarea aerului viciat, filtrarea aerului proaspăt şi controlul umidităţii şi temperaturii Social 8 oct 2025
O fetiţă de o lună şi un băiat de doi ani au murit la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi în iunie şi iulie. Mătuşa Serafimei: Serafima a luptat, inclusiv după stop deschidea ochii, mişca mânuţele, copilul a dorit să trăiască/ Ce arată controlul DSP Social 7 oct 2025
„Îţi dau părul meu dar nu-mi lua nimic altceva”, a fost „înţelegerea” Andreei cu chimioterapia. A fost diagnosticată cu cancer de sân la 30 de ani, pe când era model/ Date INSP: Peste 12.000 de cazuri de cancer la sân în 2023, peste 14.000 în 2024 Social 3 oct 2025
Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală a populaţiei, mai ales a persoanelor din categoriile de risc. Care este procedura. Cine beneficiază de compensare / Peste 1,1 milioane de persoane, vaccinate în sezonul 2024 - 2025 Social 1 oct 2025
Opt bebeluşi de la maternitatea din Târgu Mureş au avut bacteria Serratia Marcescens în luna iunie. Modul în care erau dezinfectate cateterele ombilicale ale bebeluşilor a favorizat răspândirea bacteriei. Ce proceduri au fost aplicate Social 30 sep 2025
UPDATE - Un bebeluş adus de la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi a murit la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Este al şaptelea deces înregistrat în cazul unităţii medicale din Iaşi / Precizările transmise de Spitalul ”Grigore Alexandrescu” Social 29 sep 2025
Adriana Pistol (Societatea de Epidemiologie), în contextul scandalului bebeluşilor decedaţi în spital, la Iaşi, din cauza unei bacterii: Suntem în tot sistemul aproximativ 300 de epidemiologi şi avem peste 400 de spitale / Ce spune despre proceduri Social 29 sep 2025
Cum sunt gestionate infecţiile nosocomiale în Franţa. Medic: Avem o cultură a recunoaşterii erorilor medicale şi că vrem să ne îndreptăm. Nu e văzut ca şi când eu o să-mi iau amendă sau şeful va fi dat afară. Funcţionăm foarte mult pe comunicare Social 28 sep 2025
Doar unul dintre ultimele trei tronsoane rutiere finanţate prin PNRR e gata la timp. Care este stadiul lucrărilor şi ce se întâmplă cu secţiunile nefinalizate până la 31 augustastăzi, 07:30
Dragoş Pîslaru: Ceea ce se întâmplă în România la nivel sindical nu este deloc în conformitate cu principiile dialogului social / Sindicatele ar avea oarecum de pierdut, prin legea salarizării, nu mai au discreţionalul de negociere cu guvernulieri, 21:55
Deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru prorogarea cu doi ani a examenului de admitere la liceu, pe lângă evaluarea naţională, care cuprinde un amendament USR votat în plen care anulează cu totul acest examenastăzi, 18:21
Sesiune extraordinară la Parlament, săptămâna aceasta. Pe agendă, Legea hidrogenului, proiectul privind examenul de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Naţională, modificarea legii ANI, în urma deciziei CCR / Legea salarizării, încă blocatăastăzi, 06:00
Profit.roEXCLUSIV Radu Timiș Jr., CEO Cris-Tim Family Holding: Multe decizii de politică economică ar arăta altfel dacă cei care le iau ar petrece câteva ore într-o fabrică românească, nu doar în birouri și pe platourile televiziunilor! INTERVIU
Spotmedia.roO mamă și-a ucis 3 copii, toți sub 5 ani. Sute de femei au ieșit în stradă în sprijinul ei
Obezitatea la tineri deschide drumul către diabet, infarct şi AVC: „Trebuie văzută ca o boală tratabilă, nu ca un eşec personal”
Ce este ING Depo Invest, noul produs care combină economisirea şi investiţiile în direct în Home'Bank
În 1.404 localităţi din România, mai puţin de una din zece case are asigurare obligatorie. Analiza PAD.ro pe datele oficiale
Grupul Carmistin îşi reduce dependenţa de energia din reţea prin investiţii în capacităţi proprii de producere a energiei verzi, care vor acoperi 50% din consumul total de energie electrică
USR propune o soluţie pentru ca averile demnitarilor să rămână la vedere. Alexandru Dimitriu: O lege a integrităţii fără transparenţă nu este o lege a integrităţiiastăzi, 13:04
O baterie de rachete Patriot a fost redislocată în Creta, ca răspuns la ameninţările iraniene îndreptate împotriva bazelor americane din Europaastăzi, 11:22
Un bărbat de 31 de ani, din Petroşani, este cel care a amplasat un obiect artizanal în tunelul Turdaş, determinând oprirea temporară a circulaţiei feroviare între Simeria şi Orăştie/ El a spus că este „un proiect artistic”, dar s-a ales cu dosar penalastăzi, 12:40
Valentin Jucan (CNA): Războiul informaţional, urgenţa de azi a României / Din punctul meu de vedere, alegerile din 2028 pot să fie considerate de acum alterate. Uitaţi-vă la ce se întâmplă în societate!astăzi, 08:49
Eurovision - Ţările de Jos îşi anunţă retragerea: Concursul „nu mai poate fi considerat neutru”astăzi, 11:44
„Unde şi cum să-l omorâm pe Barron Trump?”. Un videoclip difuzat în Iran promite 10 milioane de dolari pentru uciderea fiului cel mic al lui Donald Trump - VIDEOastăzi, 20:55Externe
Ciclism: a treia etapă a Turului Spaniei a fost anulată din cauza grindinei din Pirinei - VIDEOastăzi, 20:45Sport
Secretarul general al Ministerului Energiei anunţă că a fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4: Grupul de la Turceni va rămâne în funcţiune; produce mai multă valoare decât orice penalităţi am putea plăti prin ţinta 119 din PNRRastăzi, 20:42Economic
Trump escaladează războiul comercial cu Canada: Tarife de 50% pentru maşini şi piese autoastăzi, 20:28Economic
Superliga: FC Botoşani a învins FK Csikszereda, scor 1-0. Ardelenii au avut un jucător eliminat din minutul 18astăzi, 20:23Sport
Preşedintele Nicuşor Dan, o nouă discuţie, marţi, cu liderii partidelor din fosta coaliţie, pe legea salarizării, în format online - surseastăzi, 19:52Politic Intern
Animest.21 a anunţat selecţia oficială/ Capodopere de la Cannes şi Annecy în cursa pentru Trofeul Animestastăzi, 19:51Entertainment
Volei feminin: România, eşec cu Azerbaidjan, în al doilea meci din grupa C a Campionatului Europeanastăzi, 19:49Sport
Suporterii au suferit arsuri provocate de artificii şi leziuni la ochi, la un meci în Eredivisie - VIDEOastăzi, 19:12Sport
O insectă periculoasă pentru plante, care poate ataca inclusiv viţa-de-vie, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova. Ce este sfătuită populaţia - FOTOastăzi, 19:03Externe