O echipă medicală de la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” din Capitală a realizat pentru prima dată în unitatea sanitară o intervenţie neurochirurgicală de ablaţie a unei tumori cerebrale, cu pacientul treaz. Pacientul, un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost diagnosticat cu o tumoră infiltrativă de dimensiuni mari, localizată la nivelul lobului temporal stâng, în aria cerebrală responsabilă de limbaj. Medicii au realizat intevenţia în câţiva paşi. Unul dintre ei a fost trezirea pacientului pe masa de operaţie, pentru a putea conserva zonele responsabile de limbaj. Pacientul a putut comunica cu echipa din care a făcut parte inclusiv un psiholog care i-a arătat anumite imagini şi i-a pus anumite întrebări. Pacientul este acum în stare foarte bună, poate vorbi şi se poate reintegra în societate.
Echipa care a realizat intevenţia în premieră pentru Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” a fost formată din trei medici neurochirurgi: asist. univ. dr. Viorel Prună (medic primar), dr. Ioana Petrescu (medic specialist) şi dr. Dan Visarion (medic rezident, anul VI), patru medici anestezişti: dr. Robert Brânduş, dr. Vlad State, dr. Andreea Zamfir şi dr. Sonia Baciu, un psiholog clinician, Alexandra Avram, şi un bioinginer, Simona Şerban.
”Sunt foarte bine, mă bucur că am început să vorbesc, după operaţie primele trei zile nu am putut să vorbesc, nu puteam să citesc, nu puteam să scriu nimic şi mă bucur că acum că mă simt ok. Am putut să vorbesc în timpul operaţiei, mi-au arătat pe laptop. Mă simţeam ok, nu am avut emoţii, am fost curios cum o să fiu treaz în timpul operaţiei. Am fost pentru ochi, nu văd bine cu stângul nici acum, apoi m-am trezit la spital, chiar nu ştiu de unde a apărut asta. Familia s-a bucurat că am scăpat de tumoră. Trebuia să lucrez la o firmă de curierat, am aflat de boală şi nu am mai putut să fac asta”, a declarat Alin, pacientul în vârstă de 20 de ani operat.

Medicul primar neurochirurg a explicat paşii pe care echipa operatorie i-a urmat în cazul pacientului care avea tumora cerebrală. Este vorba despre o intervenţie în trei paşi importanţi, dintre care unul presupune trezirea pacientului şi comunicarea cu acesta.
”A fost un pacient cu tumoră cerebrală temporală stângă, o tumoră care era localizată într-o zonă responsabilă de vorbire, motiv pentru care s-a decis o operaţie de ablaţie a tumorii cu pacientul treaz. Practic intervenţia chirurgicală a avut trei paşi mari importanţi, în prima etapă pacientul a fost practic adormit astfel încât să putem ajunge la leziune. În pasul doi pacientul a fost trezit, a fost detubat, astfel încât, printr-o tehnică nouă la noi în spital, să putem evidenţia zona responsabilă de vorbire. Acest lucru s-a putut efectua prin electrostimulare, practic printr-un electrod noi am putut stimula zona responsabilă vorbirii. Odată identificată zona, noi am putut practic stabili marginea superioară a tumorii cerebrale. Astfel am putut deconecta marginea superioară a tumorii de zona responsabilă de vorbire”, a explicat dr. Viorel Mihai Prună, medic primar neurochirurg.
El a continuat arătând că, după ce tumora a fost ablată pe o porţiune cât mai mare, pacientul a fost readormit, reintubat, astfel încât intervenţia să poată fi terminată în condiţii de maximă siguranţă.
”Intervenţia a durat cam 7 ore şi pregărirea preanestezică a durat destul de mult, montarea electrozilor. În timp cât pacientul a fost trezit, un psiholog practic a discutat cu pacientul anumite imagini, l-a interogat. Pacientul este foarte bine, este în stare bună”, a explicat medicul.
O intevenţie care presupune riscuri. Totutul a decurs însă foarte bine şi nu au fost dificultăţi pe perioada intervenţiei şi nici după aceea
”Pentru această tehnică există riscurile intraoperatorii, mai ales crizele de epilepsie care pot să apară, nu am avut incidente intraoperatorii, pacientul a fost cooperant pe toată durata intervenţiei. Neavând deficienţe de vorbire, pacientul poate fi integrat foarte repede în societate, îşi poate relua activitatea imediat. A descoperit întâmplător, a avut nişte probleme de tulburări de limbaj, s-a dus la medic, şi-a făcut un RMN şi a fost diagnosticat cu această tumoră infiltrativă”, a declarat dr. Viorel Mihai Prună, medic primar neurochirurg.
Dr. Robert Brânduş, medic specialist în Anestezie-Terapie Intensivă, a vorbit despre provocările unei astfel de intervenţii.
”A fost o provocare, dar cu şanse pentru acest tânăr la o calitate a vieţii normală de acum. Anestezia cu pacient treaz are mai mulţi paşi, pregătirea înainte de operaţie este absolut crucială, mult mai importantă decât în alte situaţii anestezice, protocoalele internaţionale ne recomandă să mergem până la cunoaşterea pacientului ca şi personalitate, ca şi pasiuni, pentru a-l putea câştiga în timpul operaţiei. Echipamentele le-am avut, tehnica am implementat-o, odată trezit, cu aparatura care ne-a ajutat, a intervenit partea de colaborare cu el”, a afirmat el.
Medicul a explicat ce alte complicaţii ar fi putut să apară.
”În afară de crizele epileptice, ar mai putut fi să nu-i placă, să nu tolereze, să se agite, să aibe un atac de panică, lucru pe care pacientul, fiind absolut blocat în nişte şuruburi, având mobilitate zero, şi de mâini şi de picioare, să te trezeşti într-o sală de operaţie, s-ar putea să nu îţi placă chestia asta. Am vorbit cu el, toţi, zile în şir, înainte de operaţie i-am explicat, o să fim acolo, o să ne auzi vocile, o să facem aşa, şi asta a fost o provocare, intubat, detubat, tirarea dozelor într-o poziţie fixă. A fost foarte curajos. A acceptat fără să ezite. Pacientul trebuie să fie tânăr, de ce, pentru că dacă are comorbidităţi şi poate organele sale nu tolerează un atac de panică şi trezirea intraoperatorie, nu se poate. Din fericire, aceste tumori cerebrale mari aflate în zone esenţiale poate nu sunt chiar atât de frecvente la tineri”, a explicat medicul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







