Fosta judecătoare CCR Maya Teodoroiu, pe locul 2 pe lista PSD Prahova pentru Camera Deputaţilor. Lista e deschisă de şeful filialei judeţene, iar pe locul 3 se află fostul ministru al Mediului Graţiela Gavrilescu Politic Intern 21 oct 2020
Predoiu deschide lista de candidaţi ai PNL Prahova pentru Camera Deputaţilor/ Pe aceeaşi listă se mai află un fost deputat condamnat iniţial pentru corupţie, al cărui dosar se rejudecă, şi altul care avea greşeli gramaticale în declaraţia de avere Politic Intern 21 oct 2020
Ministrul Justiţiei, despre numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ: Este incompatibil cu funcţia respectivă din perspectiva integrităţii profesionale. E ca şi când ai pune lupul paznic la stână Social 21 oct 2020
Ploieşti: Colegiul "Regina Maria”, care are peste 1.500 de elevi, trece la scenariul roşu după mai multe cazuri de COVID-19 la angajaţi şi copii Social 20 oct 2020
Rată de infectare de 2,52 la o mie de locuitori în judeţul Vâlcea şi de 4,69 la mie în Râmnicu Vâlcea/ 113 unităţi şcolare intră în scenariul roşu de miercuri Social 20 oct 2020
Pedeapsă de 12 ani şi 9 luni de închisoare pentru un tânăr din Prahova care şi-a maltratat iubita minoră şi a filmat agresiunile/ El s-a filmat în timp ce îi spărgea fetei pahare în cap Justiție 20 oct 2020
Argeş: Doar penal după apariţia unor imagini în care trei copii lovesc mai mulţi câini pe care îi pun să tracteze lemne/ Copiii au între 8 şi 13 ani Eveniment 20 oct 2020
Accident pe DN 1, în Prahova: Cabina unui camion a ajuns pe linia ferată, fiind acroşată de o locomotivă Eveniment 19 oct 2020
Bistriţa-Năsăud: 23 de elevi şi 6 cadre didactice, cazuri active de COVID-19. Clase şi grupe din cinci şcoli şi structuri ale acestora trec la învăţământ exclusiv online Social 19 oct 2020
Bolojan, întrebat despre propunerea de premier Luca Niculescu: Nu s-a discutat despre un nume de premier/ El este un coleg de Guvern bun/ Îl consider un profesionist al diplomaţiei române ieri, 21:29
Judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, din dosarul ROMATSA, suspendată din funcţie/ CSM a admis propunerea Inspecţiei Judiciareieri, 17:00
UPDATE-Cel puţin patru morţi şi 69 de răniţi în Ucraina, într-un atac rus la un centru comercial, ”în plină zi, în timp ce străzile erau pline”, denunţă ministrul ucrainean de Interne Ivan Vîghivski. Un mort şi şase răniţi în Rusia, într-un atac ucraineanieri, 18:55
UPDATE - General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în judeţul Prahova / Lângă trupul său anchetatorii au găsit un pistol / Cine a fost generalul Dorin Ioniţă / Anunţul oficial al Poliţiei / Se va dispune necropsiaastăzi, 10:17
Profit.roEXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, lucrează la noul brand care va înlocui sigla Carrefour
Depozitează pachețelul copilului în recipiente alimentare nontoxice. Care sunt alternativele la cele din plastic
Scolioza idiopatică la copii se poate transmite genetic, mai ales de la mamă la fiică. Când e obligatorie purtarea corsetului
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Basarabi din judeţul Constanţa
Clubul Năstase & Marica găzduieşte un nou turneu internaţional sub egida Federaţiei Internaţionale de Padel (FIP)
Cât de mult merită să plăteşti pentru un telefon? De ce modelele din anii trecuţi rămân cea mai deşteaptă alegere
Andi Nodiţ, managerul Spitalului ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti, despre lipsa de materiale sanitare: Dacă vorbim de Urgenţă, probabil vom redirecţiona pacienţii către alte Unităţi de Primiri Urgenţeastăzi, 12:06
UPDATE - Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare în urma contoporii pedepselor în mai multe dosare, inclusiv cel al răprii a trei jurnalişti în Irak, eliberat condiţionat / Decizia Tribunalului Ilfov este definitivăastăzi, 13:56
Ministerul Mediului a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat de directoarea Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa care a fost demisă după criza de la Paltinu, în urma căreia peste 100.000 de oameni au rămas fără apăastăzi, 07:18
Preşedintele PSD, întrebat despre proiectul privind ziua drapelului: Nu sunt neapărat adeptul şi nu încurajez lucruri de acest tip. Patriotismul, dragostea de ţară poţi să ţi-o arăţi şi nefăcând gesturi de acest tip astăzi, 12:12
AfD îl dă în judecată pe Merz, pentru că a catalogat ”remigraţia” drept ”epurare etnică”astăzi, 14:34
O tabără de primire a migranţilor de la Ceuta, distrusă parţial de un incendiu, aparent accidental, anunţă poliţia astăzi, 15:19
Accident teribil pe Madring înainte de startul weekendului de F1: Un pilot thailandez de Formula 2 a scăpat nevătămat din maşina sa care luase foc - VIDEOastăzi, 15:19
Calea Victoriei, pietonală doar sâmbătă, cu activări urbane, sport, artă şi educaţie la „Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă urbană”astăzi, 16:59Entertainment
Primăria municipiului Bucureşti a lansat în SEAP licitaţia pentru reconstrucţia Podului Constanţa. Contractul are o valoare de 2,17 milioane de leiastăzi, 16:51Social
Memorandum: Autorităţile române îşi asumă ca proiectele nucleare ale României să îndeplinească cerinţele tehnice la nivel european / Un element important, gestionarea în condiţii de siguranţă a combustibilului nuclear uzatastăzi, 16:51Politic Intern
Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al „Metrorex”- S.A / Veniturile totale estimate la 1,797 miliarde lei, în scădere cu 23,19%, comparativ cu cele din 2025 / Cheltuielile cu personalul, în creştere cu 38,4 milioane leiastăzi, 16:41Economic
„Dino Ranch: Exploratorii Insulei”, o nouă serie dedicată special preşcolarilor, va avea premiera pe Cartoonito astăzi, 16:35Cultură-Media
Ilie Bolojan: 11 septembrie ne-a arătat cât de uşor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm fireşti: libertatea, siguranţa şi încrederea dintre oameni şi ţări / România este alături de SUA şi de poporul american în această zi de comemorareastăzi, 16:34Politic Extern
Peste 500.000 de euro care ar fi dispărut: Samuel Eto'o, acuzat că şi-a însuşit o sumă provenită din Rusiaastăzi, 16:28Sport
Un consilier al lui Mojtaba Khamenei, Mohammad Mokhber, salută o ”victorie răsunătoare” cucerirea unei insule-cheie în Strâmtoarea strategică Bab el-Mandeb de către huthiastăzi, 16:21Externe
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii reduce la jumătate perioada minimă de serviciu pe mare pentru personalul navigant interesat de accesul la funcţii de nivel managerial: 12 luni în loc de 24astăzi, 16:21Economic
Trump l-a refuzat de două ori pe Mohammed bin Salman, care i-a cerut la telefon ca SUA să atace rebelii huthiastăzi, 15:56Externe