Peste o sută de localnici şi turişti au vizitat, miercuri seară, Trenul Regal staţionat în Gara Regală din Sinaia, oamenii aşteptând la rând pentru a...
Un centru rezidenţial destinat pensionarilor fără handicap, construit de la zero în localitatea Fântânele, judeţul Prahova şi dotat cu toate...
Circulaţia pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi staţiunile de pe Valea Prahovei, se desfăşoară cu foarte mare dificultate, miercuri după-amiază, pe...
Mii de turişti petrec minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde preţurile pentru cazare pornesc de la 80 de lei...
Prefectura Argeş a implementat o aplicaţie prin care persoanele care au terminat şcoala de şoferi şi au fost declarate admise la proba teoretică se pot...
Preşedintele demisionar al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a susţinut în faţa anchetatorilor că autoturismul de lux pe care l-a primit...
Magistraţii Tribunalului Prahova au prelungit, marţi, mandatul de arestare preventivă emis pe numele fostului preşedinte al ANAF Sorin Bejnar, în dosarul în...
Procurorii DNA Ploieşti, care l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte PNL Vasile Blaga, susţin că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor...
Lectorul de la Universitatea din Ploieşti pus sub control judiciar şi acuzat de 21 de fapte de luare de mită cerea mita ”direct şi deschis”, în unele...
Preşedintele demisionar al AEP, Ana Maria Pătru, este o femeie puternică, are un copil minor pe care l-a crescut singură şi fusese votată de 600 de oameni...