Preşedintele american Donald Trump preconizează joi, în termeni misterioşi, un viitor acord ”foarte mare” cu Rusia privind Ucraina şi anunţă că această înţelegere ”ar putea îngloba toată Europa”, relatează AFP.
Şeful statului american a făcut aceste declaraţii într-o discuţie cu jurnalişti.
El a anunţat că s-a întâlnit cu Kirill Dmitriev, emisarul omologului său rus Vladimir Putin, invitat de către Prima Doamnă Melania Trump, joi, la Casa Albă, la o întâlnire cu reprezentanţi ucraineni.
El a declarat că nu s-a întâlnit, în schimb, cu delegaţia ucraineană, invitată de către soţia sa la un eveniment care a sărbătorit armistiţiul pe care l-a supervizat la Oleşkî.
”Va fi un mare acord şi va privi mai mult decât Ucraina. Va fi foarte mare. Va îngloba mai mult decât Ucraina şi aş zice că ar putea să înglobeze toată Europa”, a declarat preşedinele republican.
”Va fi un acord mare şi măreţ şi toată lumea va fi încântată”, a dat el asigurări.
Negocieri între ruşi şi ucraineni urmează să se desfăşoare la 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe unite (EAU), mediate de către Statele Unite, în vederea căutării unei soluţii la Războiul din Ucraina.
Donald Trump s-a apropiat recent de Moscova, încheind un acord cu privire la livrări de gaze naturale şi scutind Rusia de noi sancţiuni în sectorul energetic.
Declaraţiile sale de joi vor ridica întrebări în mai multe ţări europene, aliatele miliare ale Stateleor Unite în cadrul NATO.
În urma victoriei democrate răsunătoare în alegerile de la jumătate de mandat din Statele Unite, şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas şi-a exprimat speranţa ca viitorul Congres american - care urmează să intre în funcţiune din ianuarie - să exercite ”mai multă prreiune asupra Rusiei”.
Moscova, la rândul său, a subliniat că Donald Trump rămâne ”în funcţie”.
”Noi sperăm sincer ca el (Donald Trump) să-şi continue eforturile în favoarea păcii”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Preşedintele american s-ar putea întâlni cu omologii săi rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping în viitoarea sa vizită în China, peste mai puţin de două săptămâni, la un summit al Cooperrii Economice Asia-Pacific (APEC).



























