CFR Călători lansează ”Trenurile Zăpezii 2021”, din 4 ianuarie până pe 28 februarie 2021. Călătorii au o reducere de 25% la trenurile spre şi dinspre staţiunile montane Social 30 dec 2020
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale a cumpărat un simulatoar pentru industria offshore, investiţie de 3,36 milioane lei fără TVA Economic 30 dec 2020
Grupul TeraPlast primeşte ajutor de stat de 4,9 milioane de euro pentru noua fabrică de sisteme din polietilenă Economic 29 dec 2020
Endesa a construit două centrale solare în Spania, de 100 MW în total, investiţie de 70 de milioane de euro Economic 29 dec 2020
Toate clădirile care vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero - proiect Economic 29 dec 2020
Nereguli la Autoritatea de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră: Nu au fost respectate prevederile legale privind stabilirea şi încasarea tarifelor şi nici regulile de atribuire şi derulare a contractelor - raport Economic 29 dec 2020
E-Distribuţie Dobrogea a investit 105 milioane de lei în digitalizare şi în modernizarea echipamentelor şi reţelelor de electricitate din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea Economic 29 dec 2020
eMAG, amendată de Consiliul Concurenţei cu 6,7 milioane euro pentru abuz de poziţie dominantă Economic 29 dec 2020
Fermierii din zona montană au la dispoziţie 13 milioane euro din fonduri europene pentru abatoare de capacitate mică până la 31 martie 2021 Economic 29 dec 2020
UPDATE - Constanţa: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce zeci de persoane au acuzat stări de rău, într-un hotel din Saturn/ 58 de oameni, evaluaţi medical/ Şase persoane, între care doi copii, transportate la spital/ Anchetă epidemiologică - FOTOieri, 20:48
Iranul ripostează după ce atacurile SUA au ucis patru persoane la o nuntă, anunţă presa de statastăzi, 04:52
Nicuşor Dan: Spaţiul public este dominat de defetişti şi demagogi / Pare că nu mai avem răbdare să îl ascultăm pe celălalt / în loc să auzim un dialog de substanţă care să ne facă pe toţi să progresăm, auzim urlete dintr-o parte şi din alta - FOTO, VIDEOieri, 11:31
Spotmedia.roA fost prins „magicianul evadărilor”, care a reușit să scape din 4 închisori, inclusiv cu ajutorul unor cearșafuri înnodate (Video)
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum - FOTO, VIDEO astăzi, 09:28
Inflaţia din zona euro urcă din nou peste 3%. Pieţele anticipează o nouă majorare a dobânzilor BCEastăzi, 05:34
Bucureşti - Tânăr de 18 ani din Ucraina, reţinut după ce a încercat să preia de la o femeie suma de 180.000 de lei sub pretextul că aceasta ar avea compromise conturile bancare - VIDEO astăzi, 08:55
JD Vance vorbeşte despre sfârşitul lumii şi despre tentativa de asasinat a lui Trump într-un podcast creştin - VIDEOastăzi, 08:29
Thailanda: Nu vor mai fi sejururi îndelungate fără viză. Măsura vizează turişti din cel puţin 60 de ţăriastăzi, 07:26
Comentatorul britanic de extremă dreaptă care pleda pentru deportarea sumară a imigranţilor din SUA, expulzat la rândul său, spune că îi este „ruşine” că l-a susţinut pe Trumpastăzi, 07:48
Sorana Cîrstea joacă miercuri, în turul doi la US Open. Diane Parry, din Franţa, va fi adversara românceiastăzi, 08:10
Percheziţii în Capitală, într-un caz de evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave/ Reprezentantul unor cooperative meşteşugăreşti ar fi vândut zece spaţii comerciale la preţuri subevaluateastăzi, 10:55Eveniment
Germania - Doi răniţi în urma unei explozii care a avut loc într-o gară din Augsburgastăzi, 10:37Externe
Poşta Română a încheiat un parteneriat cu Temu, platforma de comerţ electronic. Oportunitate pentru companiile româneşti de a ajunge la clienţi din alte ţări europeneastăzi, 10:36Economic
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLifeastăzi, 10:35Oameni fericiti medici buni
Sibiu Jazz Festival 2026 va avea loc între 2 şi 6 septembrie/ Concerte la Sinagoga Mare, Mănăstirea Ursulinelor şi Filarmonica de Statastăzi, 10:29Cultură-Media
Ministerul Dezvoltării afirmă că a depăşit ţintele asumate prin PNRR pentru renovarea energetică a clădirilor publice cu până la 39%: România, singurul stat din UE care a legat PNRR de o ţintă explicită privind renovarea aprofundată astăzi, 10:25Economic
UPDATE - PNL şi USR au anunţat că vor boicota miercuri toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor astăzi, 10:21Politic Intern
Egipt: un accident rutier a provocat moartea a cel puţin 16 persoane şi rănirea altor 28 în peninsula Sinai - VIDEOastăzi, 10:20Externe
SkyShowtime celebrează 60 de ani de "Star Trek" - 13 lungmetraje pe al treilea canal de streaming astăzi, 10:16Cultură-Media