Distribuţie Energie Electrică România, deţinută de Electrica, a atribuit companiei Bento un contract de 32 milioane lei, pentru implementarea unei soluţii software Economic 8 mar 2023
RAPORT ANAF 2022: Fiscul a încasat anul trecut din executări silite 14,2 miliarde lei, cu 15,9% mai mult faţă de anul 2021 Economic 8 mar 2023
Profitul net al Grupului Electrica s-a ridicat anul trecut la 559 milioane lei, faţă de pierderi de 552,9 milioane lei în anul 2021 Economic 8 mar 2023
PwC: Va fi nevoie de peste o jumătate de secol pentru a reduce decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi Economic 7 mar 2023
Clienţii Poştei Române şi cei ai Poştei Moldova care fac comenzi prin Express Mail Service vor plăti tarife mai mici Economic 7 mar 2023
Nuclearelectrica semnează un acord pe doi ani, de 65 de milioane de dolari, cu compania Candu Energy Inc., din Grupul SNC-Lavalin, pentru lucrări suplimentare în vederea retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă Economic 7 mar 2023
Peste 700 de companii din România au reciclat, în perioada septembrie-decembrie 2022, aproape 30.000 de tone de deşeuri Economic 7 mar 2023
Crescătorii de animale primesc un sprijin financiar în valoare de peste 15,82 milioane lei Economic 7 mar 2023
Platforma de soluţii pentru comerţ electronic MerchantPro a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 1,3 milioane euro, mai mare cu 50% faţă de anul precedent Economic 6 mar 2023
Noile taxe UE pentru coletele ieftine de pe Shein şi Temu ar putea aduce 6 miliarde de euro anual la bugetul european. O taxă suplimentară intră în vigoare la 1 noiembrieieri, 05:00
Primăria Capitalei anunţă finalizarea lucrărilor la calea de rulare din intersecţia Calea Rahovei – Şoseaua Progresului: De luni, circulaţia tramvaielor 1, 10, 25, 32 şi 47 revine la normalieri, 17:46
Scriitorii şi Securitatea - Eugen Ionescu - de la plecarea din România, la încercarea de a-l recupera pentru prestigiul regimului comunist şi la operaţiunile Securităţii de izolare de disidenţa româneascăieri, 09:00
Marius Balo, care a stat 8 ani în detenţie în China, anunţă că intră în greva foamei pentru a atrage atenţia asupra situaţiei Alinei Apostol, încarcerată şi ea în China şi în privinţa căreia autorităţile române nu fac demersuri pentru a o aduce acasăieri, 16:48
Profit.roVIDEO Umbrărescu pregătește viitorul drum expres din România, Brăila - Galați. A început montarea cablurilor de la hobane pe podul peste Siret
Spotmedia.roUn tratament care imită aerul rarefiat de la munte a avut efecte în cazul maladiei Parkinson
Ce rămâne după 10 zile pe Via Transilvanica? Ce spun participanţii studiului MedLife despre efectele mersului pe jos
PPC blue va opera, în parteneriat cu OSCAR Downstream, 30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei
În noiembrie, pe Film Now, se anunţă un festin cinematografic cu poveşti şi producţii pentru toate gusturile
Rogobete anunţă că în câteva săptămâni vrea să lanseze în transparenţă decizională un program dedicat reducerii infecţiilor nosocomiale: Va finanţa direct în unităţile sanitare tot ce ţine de dezinfectanţi, echipamenteieri, 21:20
Războiul din Ucraina: Moscova a respins o propunere a Kievului de prelungire a armistiţiului la Oleşkîieri, 21:45
Moşteanu (USR): Avionul cu care am plecat din Timişoara a decolat cu întârziere ca să aştepte nişte pasageri. Credeţi că erau nişte ciocoi pesedişti care se cred mai presus de reguli şi de bun simţ?ieri, 21:58
Ministrul Educaţiei, după prima săptămână de mandat: Vrem şcoli mult mai puternice şi autonome. Schimbările privesc nu doar legi, nu doar sistemul ca atare, ci mentalităţile. Vrem să avem şcoli cât mai sigure, în care să se facă educaţieieri, 22:07
UPDATE - Accident rutier cu victime multiple în localitatea Ţigănaşi, din judeţul Iaşi, după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă / 20 de persoane, implicate, două victime sunt inconştiente / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie - FOTOieri, 20:24
Ministerul Educaţiei: Au fost publicate modelele de subiecte pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat 2027ieri, 20:42
Rogobete: Horaţiu Moldovan a fost un fel de slugă politică a premierului demis Ilie Bolojan şi a pus în aplicare aceste tăieri, fără cap şi fără viziune. Drept dovadă, din august, pacienţii cu cancer nu mai aveau acces la chimioterapieieri, 20:57
R. Moldova - Vasile Costiuc şi încă un deputat de la „Democraţia Acasă” au filmat în zona de frontieră Giurgiuleşti şi au răspândit informaţii false despre cerealele ucrainene. Guvernul îi acuză că au sporit riscul unui atac cu drone ruseşti - VIDEOastăzi, 01:50Externe
UPDATE - Moment istoric în Formula 1: Antonelli a devenit cel mai tânăr campion mondial de F1 / Italianul a plâns la finalul cursei din Mexic: "Am reuşit! Este o zi pe care nu o voi uita niciodată!" - VIDEOastăzi, 00:27Sport
FRF: Trofeul “Tricolorul Lunii Octombrie” îi revine publicului prezent pe stadion la meciul cu Suediaieri, 23:47Sport
UPDATE - Un avion privat cu nouă persoane la bord s-a prăbuşit şi a fost cuprins de flăcări în Floridaieri, 23:29Externe
Bulgaria: Iotova este pe cale să devină prima femeie aleasă preşedinte al ţării. Numărătoarea paralelă arată o diferenţă mare faţă de Ghiurov / Ghiurov şi-a recunoscut înfrângerea / Mesajele preşedintei şi premierului Radevieri, 23:19Externe
O judecătoare federală a respins încercarea lui Trump de a interveni în cursa electorală pentru Senat din Alaskaieri, 22:56Externe
Maratonul de la New York: Sheila Chepkirui câştigă duelul dintre fostele campioane, Andreas Almgren debutează cu o victorieieri, 22:35Sport
Ministrul Educaţiei, după prima săptămână de mandat: Vrem şcoli mult mai puternice şi autonome. Schimbările privesc nu doar legi, nu doar sistemul ca atare, ci mentalităţile. Vrem să avem şcoli cât mai sigure, în care să se facă educaţieieri, 22:07Social