Superliga: Dinamo – UTA Arad 2-0, iar alb-roşii revin pe primul loc

Superliga: Dinamo – UTA Arad 2-0, iar alb-roşii revin pe primul loc

Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia arădeană UTA, în etapa a 14-a din Superligă.

Pe Arena Naţională, Zandbergen a irosit prima ocazie a meciului cu UTA, trimiţând pe lângă bară, în minutul 10. În minutul 22, El Sawy a deviat în propria poartă şutul lui Opruţ, dar golul a fost anulat pentru că dinamovistul se afla în ofsaid în momentul primirii pasei decisive. Şase minute mai târziu Bellaarouch a respins şutul lui Papeau, iar gazdele au reuşit să deschidă scorul, în minutul 44, prin Armstrong, care a şutat puternic, de la aproximativ 25 de metri. Elevii lui Nuno Campos au majorat avantajul în minutul 68, la şutul lui Diogo Pinto, din careu. Arădenii au ieşit la joc, Tzonis a lovit bara în minutul 79, mingea a revenit în teren însă Bellaarouch a apărat şutul lui Alin Roman şi Dinamo – UTA Arad s-a terminat 2-0.

Dinamoviştii revin pe prima poziţie a clasamentului, având 33 de puncte, în timp ce UTA e pe locul 10, cu 18 puncte.

DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (Benavides 84), Pascual, Stoinov, Opruţ – Armstrong (Tarbă 84), Alberto Soro, Verreth, Diogo Pinto (M. Karamoko 72) – Zandbergen (Hintsa 88), Cîrjan (Al. Musi 88). ANTRENOR Nuno Campos

UTA ARAD: M. Rosa – Ouaneh, Benga, Pospelov, Alomerovic (R. Bădescu 85) - Mino Sota (A. Ivanov 76), A. Roman – El Sawy (Ţăroi 75), Papeau, Hakim Abdallah – M. Coman (Tzionas 58). ANTRENOR Adrian Mihalcea

Cartonaşe galbene: Opruţ 74, Pascual 77 / M. Coman 40, R. Bădescu 88, Papeau 89

Arbitri: Marcel Bîrsan - Daniel Ilinca, Ionuţ Neacşu

Arbitri VAR: Cătălin Popa - Lucian Rusandu

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră