Clienţii Companiei Naţionale Poşta Română şi cei ai Poştei Moldova care fac comenzi prin EMS (Express Mail Service) vor plăti tarife mai mici decât până acum, anunţă compania de stat. De asemenea, se reduc şi timpii de livrare între cele două ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Clienţii Companiei Naţionale Poşta Română şi cei ai Poştei Moldova care fac comenzi prin EMS (Express Mail Service) vor plăti tarife mai mici decât până acum. Acest beneficiu este rezultatul acordului bilateral privind schimbul de trimiteri EMS, semnat de cele două administraţii poştale şi intrat în vigoare de la data de 1 martie”, anunţă Poşta Română.

Prin avantajele pe care le oferă, acordul bilateral deschide, astfel, o nouă piaţă pentru antreprenorii care vând prin intermediul platformelor de e-Commerce, atât din România, cât şi din Republica Moldova.

”Primul mare atu, atât pentru spaţiile e-Commerce, cât şi pentru comercianţi, în general, este legat de costurile mai mici. Astfel, cel mai ieftin colet trimis de un client din România în Republica Moldova, prin EMS, va costa 73 de lei, comparativ cu tariful de până acum calculat la aceeaşi categorie de mărfuri, de 132 lei; ceea ce reprezintă o scădere a tarifului cu 45%. Vorbim, în acest caz, de coletul care cântăreşte 500 de grame”, precizează compania.

Un alt beneficiu este cel al reducerii timpilor de livrare între cele două ţări. Astfel, în loc de 7 zile, durata maximă de livrare de până acum prin EMS, trimiterile din România - mărfuri sau documente - vor ajunge la destinatar, în Republica Moldova, în 3 sau 4 zile.

“Acordul bilateral încheiat cu partenerii noştri din Moldova urmează linia internaţionalizării Companiei, prevăzută în Memorandumul privind strategia de dezvoltare a Poştei Române, aprobat de Guvern în aprilie 2022. Prin intermediul acestuia, oferim, printre altele, oportunităţi de creştere semnificativă atât a volumelor actuale, cât şi pentru dezvoltarea comerţului electronic între ambele ţări”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

De asemenea, anul trecut, Compania Naţională Poşta Română a deschis la Chişinău prima sa subsidiară externă, acţiune înscrisă în eforturile proiectului “România – hub logistic“.  

“Împreună cu Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei vom livra, astfel, un serviciu integrat prin EMS, prin intermediul căruia ne adresăm unui public larg: atât platformelor de e-Commerce, antreprenorilor sau băncilor româneşti cu clienţi peste Prut, cât şi clienţilor persoane fizice care doresc să vândă sau să cumpere din şi în Republica Moldova”, a declarat Gabriel Bulumac, directorul Direcţiei Clienţi şi Vânzări din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, managerul şi “artizanul” acordului bilateral dintre Poşta Română şi cea a Moldovei.

Tot în baza parteneriatului cu Î. S. Poşta Moldovei, tarifele pentru coletele poştale dintre România şi Republica Moldova au scăzut cu 25%, în luna octombrie 2022. Scopul final este echivalarea tuturor tarifelor poştale între cele două ţări. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.