STUDIU: Peste jumătate dintre bucureşteni păstrează în casă lucruri care le amintesc de ceva important din viaţa lor. Peste o treime dintre bucureşteni sunt iritaţi de dezordinea din casă Social 23 mai 2017
Combinatul Oltchim îşi alege de urgenţă un alt furnizor de gaze, după ce Arelco Power a anunţat că ar putea intra în faliment Economic 22 mai 2017
Consultanţi: Propunerea Ministerului Energiei de schimbare a regulii de evaluare a terenurilor deţinute de firmele unde statul este acţionar poate aduce grave distorsiuni în structura acţionariatului Economic 22 mai 2017
Patronatele din turism lansează programul "Litoralul pentru toţi”, cu preţuri pornind de la 159 lei. Circa 5.000 de turişti ar putea cumpăra vacanţe la tarif redus Social 22 mai 2017
Croatia Airlines lansează trei zboruri săptămânale între Bucureşti şi Zagreb. Alţi transportatori aerieni ar putea intra pe aeroportul Otopeni în acest an Economic 22 mai 2017
Romaero încearcă pentru a doua oară să îşi majoreze capitalul social. Aflată pe pierderi, compania îşi caută de urgenţă parteneri de afaceri Economic 21 mai 2017
Bursa Română de Mărfuri vrea să dea în judecată autorităţile române la forurile internaţionale, dacă nu i se va permite să tranzacţioneze gaze naturale Economic 21 mai 2017
Teraplast va acorda dividende de 9,5 milioane lei din profitul net de anul trecut Economic 21 mai 2017
Circulaţia pe podul de la Feteşti se desfăşoară pe o singură bandă în sensul spre Bucureşti, din cauza unei gropi Social 20 mai 2017
Charley Ottley restaurează centrul de vizitare original din Şirnea, primul sat turistic din România: Renaşte din ruine/ „Kings Arms” va fi dedicat Regelui Charles al III-lea pentru „toată dragostea, devotamentul şi sprijinul” acordate României - FOTOastăzi, 11:38
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Absolvent de Medicină: Medicii sunt şomeri după ce termină Rezidenţiatul. Toată lumea e conştientă că nu o să fie loc pentru toţi. După 6 ani de facultate şi încă câţiva de Rezidenţiat, foarte mulţi ne gândim să plecămastăzi, 07:00
UPDATE - Instanţa supremă, încă o amânare în cazul recursului privind drepturile salariale restante ale magistraţilor/ Curtea de Apel Bucureşti obligase Guvernul să asigure integral fondurile necesareastăzi, 09:15
Profit.roMarile companii vor să-i pună pe angajați să lucreze mai mult, fără bani mai mulți. Cer revenirea la săptămâna de lucru de 40 de ore în Germania
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Hisense prezintă la IFA 2026 viitorul casei inteligente bazate pe AI şi anunţă un nou parteneriat pentru UEFA EURO 2028
STAR STONE accelerează transformarea companiei după ce noua strategie aduce un plus de peste 50% la vânzările de pavaje
Nicuşor Dan, prima participare la şedinţa CSM, din mandat: Imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi / Tot timpul, sistemul judiciar este despre echilibru şi nu despre cercetare de dragul cercetăriiastăzi, 12:47
Trump, despre o întâlnire cu Putin: „O voi organiza atunci când războiul se va apropia de sfârşit”astăzi, 11:41
Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara/ Primarul spune că nu poate interveni rapid, ca în cazul urşilor, din cauza procedurilor birocratice mai anevoioaseastăzi, 10:47
Roma declară „zonă roşie” de securitate în jurul Colosseumului şi al altor monumente pentru a proteja turiştii de infractoriastăzi, 09:30
Charley Ottley restaurează centrul de vizitare original din Şirnea, primul sat turistic din România: Renaşte din ruine/ „Kings Arms” va fi dedicat Regelui Charles al III-lea pentru „toată dragostea, devotamentul şi sprijinul” acordate României - FOTOastăzi, 11:38
Majoritatea elevilor din New York nu mai au voie să folosească inteligenţa artificială. Primarul Zohran Mamdani impune o interdicţie de un an în acest sensastăzi, 08:30
Reuters: Pe fondul intensificării atacurilor din Marea Neagră, navele adoptă măsuri de apărare improvizate împotriva dronelor - plase, recipiente de apă, anvelopeastăzi, 09:00
Dr. Carmen Curea: Dermatita atopică este noul psoriazis. Dermatita atopică se manifestă în multe feluri/ Principalul punct comun este pruritul, adică mâncărimea, pe pacienţi îi mănâncă pielea în mod constant, recurent, pe perioade lungi de timpastăzi, 22:16Social
US Open: Iga Swiatek s-a calificat cu uşurinţă în turul al treilea. Madison Keys a salvat cinci mingi de meci înainte de a câştigaastăzi, 22:11Sport
Dr. Carmen Curea: Bolile imunologice nu sunt ca bolile infecţioase; nu există această relaţie de directă cauzalitate, asta e cauza, asta e boala/ În bolile imunologice şi autoimune, în primul rând, este predispoziţia genetică, dar intervin şi alţi factoriastăzi, 21:52Social
UPDATE - Harghita: Conductă de gaz, fisurată în urma unor lucrări, lângă o benzinărie din Odorheiu Secuiesc/ Pompierii asigură zona/ Benzinăria, închisăastăzi, 21:30Eveniment
OpenAI lansează GPT-6 Astra, cel mai avansat model al său, dar avertizează că AI devine mai greu de monitorizatastăzi, 21:24Economic
Intervenţie a poliţiştilor, în Bucureşti, după ce un bărbat a urcat într-o maşină aflată în mers, pe Şoseaua Colentina/ Bărbatul avea un comportament necoerent şi ar fi făcut acest gest de teamă/ El a fost dus la audieriastăzi, 21:21Eveniment
Volei feminin: Italia – Polonia şi Serbia - Turcia, în semifinalele CE2026; România, pe locul 17astăzi, 21:17Sport