Propunerea Ministerului Energiei de majorare a capitalului social în companiile la care statul este acţionar cu valoarea actuală, de piaţă, a terenurilor, ”fără a se menţiona clar şi cum se calculează numărul de acţiuni care îi revin în urma evaluării terenurilor”, poate transforma participaţia statului dintr-una minoritară într-una majoritară, potrivit unui comunicat publicat luni de compania de consultanţă specializată în evaluări de proprietăţi imobiliare Veridio.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Energiei, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei, riscă să deterioreze semnificativ mediul de afaceri din România”, arată un comunicat transmis luni de Veridio.

Oficialii companiei de consultanţă spun totodată că unele companii la care statul este acţionar minoritar riscă naţionalizarea. Ei arată că în această situaţie sunt toate companiile la care statul deţine pachete de acţiuni şi care au amânat, din diverse motive, majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor dobândite.

”Propunerea Guvernului de schimbare a regulii de evaluare a terenurilor deţinute de societăţile la care statul este acţionar poate introduce grave distorsiuni în structura acţionariatului acestor companii. Actualul proiect de hotărâre de guvern, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Energiei, conţine o serie de neclarităţi din punct de vedere tehnic, care vor conduce la dificultăţi în aplicare”, arată comunicatul companiei.

Prima neclaritate se referă la modalitatea de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor deţinute. Astfel, proiectul Ministerului Energiei nu precizează cum se calculează numărul de acţiuni care îi revin statului în urma evaluării unui teren, la valoarea nominală sau la valoarea de piaţă, sau măcar la nivelul valorii capitalului propriu, dacă acesta este mai mare decât capitalul social, ceea ce poate schimba fundamental calitatea sa de acţionar.

"Corect ar fi ca statul să dobândească acţiuni la valoarea lor de piaţă, iar în urma valorificării lor, ar trebui să obţină exact valoarea de piaţă a terenului. În caz contrar, dacă se ţine cont de valoarea nominală a acţiunilor, statul poate deveni, in mod nefiresc, dintr-un acţionar minoritar într-unul majoritar", a declarat Adrian Vascu, partener în cadrul Veridio.

Acesta dă şi exemplul unei firme cu un capital social de 10 milioane lei, împărţit în un milion de acţiuni cu o valoare nominală de de 10 lei pe acţiune, unde statul deţine 35%, iar restul companii private. Valoarea de piaţă este de 100 lei pe acţiune, iar valoarea de piaţă a terenului de 4 milioane lei. Oficialii Veridio prezintă două scenarii diferite în care statul dobândeşte acţiuni la valoarea nominală şi un alt scenariu în care statul dobândeşte acţiuni la valoarea lor de piaţă.

Potrivit primului scenariu, dacă statul primeşte acţiuni la valoarea nominală, la un capital social majorat la 14 milioane lei, statul ar primi încă 400.000 acţiuni, ajungând la 750.000 acţiuni, faţă de 350.000 de acţiuni iniţial. În al doilea scenariu, dacă statul primeşte acţiuni la valoarea de piaţă, la un capital social majorat la 10,4 milioane lei, compania de stat ar primi 40.000 de acţiuni noi, ajungând la 390.000 acţiuni, iar partea privată ar deţine 650.000 acţiuni.

”Se observă că rezultatul în cele două scenarii este fundamental diferit. În primul din ele, statul, care deţinea 35%, devine acţionar majoritar, cu 54%, faţă de al doilea scenariu, în care cota de participare a statului creşte de la 35% la 38%”, arată scenariul companiei de consultanţă.

Potrivit companiei, scenariul corect este al doilea.

”Statul dobândeşte acţiuni la valoarea lor de piaţă, pe care dacă le valorifică, ar trebui să obţină exact valoarea de piaţă a terenului aportat. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci în scenariul 1, statul va aduce un aport de 4 milioane lei şi va putea să valorifice la aceeaşi dată acţiunile dobândite cu 40 milioane lei", a declarat Adrian Vascu.

A doua neclaritate din conţinutul proiectului de pe site-ul Ministerului Energiei se referă la data evaluării terenului.

”Raportul de evaluare ar trebui să aibă data evaluării în cele 90 de zile dinaintea majorării capitalului social. Aşa cum este acum formulat, rezultă că raportul de evaluare trebuie realizat în cele 90 de zile, dar nu se precizează la ce dată este valabil rezultatul evaluării. Pentru a nu mai exista neclarităţi, trebuie făcută precizarea că data evaluării se află în intervalul de 90 de zile. Dacă va fi făcută această precizare, va rezulta şi că data raportului de evaluare va fi în intervalul celor 90 de zile, fiindcă data raportului este ulterioară datei evaluării”, explică Adrian Vascu.

La rândul lor, în urma unei solicitări News.ro, reprezentanţii Ministerului Energiei spun că este vorba de o propunere de proiect şi, ”ca atare„ orice punct de vedere exprimat face ca această dezbatere să capete consistenţă şi să conducă spre un act într o formă acceptată”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.