La DIGI FM, toamna aceasta se numără poveştile, ştirile şi glumele care dau startul unei alte runde de NEWSIC Radio. Din 7 septembrie, radioul privat cu cea mai extinsă acoperire la nivel naţional deschide cel de-al 11-lea capitol de emisii live, cu o selecţie bogată de programe ce aduc laolaltă noutăţile, muzica şi entertainmentul, în stilul deja consacrat: familiar, relevant şi relaxat.
După o vară în care vedetele staţiei au fost mereu în mişcare, conectate la cele mai efervescente evenimente şi festivaluri din ţară, sunt pregătite să reintre pe frecvenţă cu perspective proaspete, energie molipsitoare şi poftă de radio cât cuprinde.
„Fiecare dintre noi, jurnaliştii Digi FM, am avut parte de vacanţă, dar ştirile nu au fost deloc în concediu. Toată vara am relatat din jumătate în jumătate de oră despre cele mai noi şi mai relevante actualităţi, criza politică, celebrul PNRR şi nu numai. Toate subiectele momentului le-aţi putut descoperi la Digi FM. Şi de data aceasta, vom fi cel puţin la fel de implicaţi. Şi cine ştie, poate toamna e un sfetnic bun pentru decizii majore. Important e că noi suntem prezenţi şi pregătiţi să vă informăm la fiecare 30 de minute, astfel încât să fiţi primii care află tot ce se întâmplă”, a declarat Valentin Chisoceanu, Coordonator Ştirile Digi FM.
De luni până vineri, de la ora 07:00, dimineţile revin acolo unde le stă cel mai bine, alături de Oana Zamfir şi Vlad Craioveanu, cu un matinal care combină informaţia, opiniile, umorul şi conversaţiile cu invitaţi ce nu duc lipsă de idei. La microfon îşi reiau locurile şi partenerii de dialog ai emisiunii: Florin Negruţiu cu al său filtru critic, care supune atenţiei disecţia rece a agendei publice, şi Theodor Paleologu care completează mixul cu lecţia zilnică de diplomaţie şi istorie.
Înainte de primul LIVE al sezonului, cei doi protagonişti au fost întrebaţi ce au pregătit pentru ascultători, iar mesajele lor au sunat cam aşa: „Craioveanu sunt… încă în concediu. Am nişte lucruri să vă comunic, foarte multe de fapt. Din păcate, mi-am dat seama că nu pot fi transmise pe mail. Aşa că vă dau întâlnire luni dimineaţă, de la 07:00, la Digi FM!”. În tandem, Oana Zamfir a adăugat: „A fost o vară în care ne-am cunoscut mai bine. Fie că ne-am găsit la festivaluri, unde am schimbat impresii şi am făcut selfie-uri, fie că ne-am intersectat la aeroport, în drum spre vacanţă, la o trecere de pietoni din Bucureşti sau chiar la supermarket, am interacţionat cu o parte dintre voi, cei care ne primiţi mereu în rutina de înviorare. Am luat cu mine nu doar emoţiile şi mărturiile voastre, ci şi gândul că sunteţi nerăbdători să ne ascultaţi în difuzoare în drum spre birou sau de acasă. Aşa că, de luni, 7 septembrie, ora 07:00, suntem înapoi, cu dor şi chef de muncă, aşa cum am promis!”
Segmentul 10:00 – 13:00 este rezervat de Alex Vidia care preia ştafeta bunei dispoziţii şi aduce ingredientele pentru cea mai bună reţetă anti-oboseală: glumele care-ţi fac ziua mai uşoară şi playlistul generaţiei tale, cu volumul la maxim. Spre prânz, Florin Negruţiu, Ion M. Ioniţă şi Andreea Georgescu pun reflectorul pe esenţial în „Audienţa Naţională”: dincolo de titluri şi breaking news-uri, lucrurile care se întâmplă în jurul nostru sunt puse în context şi dezbătute cu argumente pe înţelesul tuturor. După-amiază traiectoria se schimbă spre o doză triplă de divertisment. De la 14:00, intră în scenă Alex Mocanu şi Antonia Stancu, două voci care se armonizează perfect în reacţii spontane şi optimism contagios, alături de invitatul lor special, Bogdan Ciuclaru, pe tempo-ul unei selecţii muzicale croite pentru a-ţi restarta tonusul.
În continuare, ora 17:00 anunţă un program cu mare tracţiune la public. Lucian Mîndruţă deschide liniile telefonice în tronsonul său. La capătul celălalt al firului se află întotdeauna chiar ascultătorii postului, pe care Lucian îi învită la discuţii aprinse. „Două luni fără o ceartă? Am energia mai scăzută decât apele Dunării. Şi cred că şi voi. Aşa că vă aştept la emisiunea de ridicat tensiunea, de la 17:00 la 19:00. Hai, că ne prinde toamna fără recoltă de certitudini în hambare!”, a spus acesta, în maniera sa inconfundabilă.
Iar pentru cei care nu vor să rateze nimic, Cetin Raşit vine cu seria de pastile „Ca să ştii de la Cetin”, disponibilă şi online, pe site-ul digifm.ro, dar şi în aplicaţia Digi FM, pe care o puteţi descărca din App Store şi Google Play.
Seara, după ora 19:00, Marius Dobre încetineşte ritmul oraşului pe un fundal sonor relaxant, iar sfârşitul de săptămână soseşte, la rândul lui, cu vocile care întregesc universul Digi FM şi setează tonul pe modul de weekend: Nono Semen, Dan T, Gabriel Cîndea şi Alice Tudor.
NEWSIC Radio este, de fapt, ceea ce face Digi FM diferit: nu doar o simplă grilă editorială, ci o colecţie de oameni pe care îi recunoşti din primele secunde. Realizatori cu personalitate. Formate cu semnătură proprie. Registre variate care se împletesc pe aceeaşi frecvenţă şi creează un radio unic în felul său.
Despre Digi FM
Digi FM este combinaţia ideală de ştiri, dezbateri de substanţă, interviuri cu „oameni de colecţie” şi cea mai bună muzică. Alături de PROFM, cea mai longevivă staţie radio din România, Dance FM şi Digi24 FM, cele patru posturi fac parte din grupul DIGI, care mai deţine şi televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life şi Digi Animal World şi televiziunile muzicale UTV, Music Channel şi Hit Music.




























