Christian Tour introduce curse temporare cu autocarul la Iaşi cu ocazia pelerinajului la Cuvioasa Parascheva, preţul unui bilet dus este de circa 70 de lei Economic 9 oct 2018
Altex construieşte un centru logistic de 37 milioane euro lângă Bucureşti, prima etapă a proiectului fiind finanţată în proporţie de 80% de EximBank Economic 9 oct 2018
Enel Green Power construieşte în Spania trei centrale cu o capacitate însumată de 128 MW, investiţie totală de aproximativ 130 milioane euro Economic 8 oct 2018
Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Economia merge, în general, bine, dar sunt câteva sectoare problematice. Se mai impun unele ajustări ale cadrului legal din sectoarele RCA şi bancar Economic 8 oct 2018
Compania care administrează restaurantele Pizza Hut, KFC şi Taco Bell anunţă schimbări în conducerea societăţii Economic 7 oct 2018
Intersecţia dintre străzile Eroilor şi Eroii Sanitari este complet funcţională de sâmbătă, după ce lucrările de suprafaţă la metrou s-au încheiat Social 6 oct 2018
Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: 2018 poate fi al doilea an cu cea mai mare amendă cumulată dată de autoritate în istoria sa. Vom finaliza ancheta pe turism, pe telecom şi asigurări Economic 6 oct 2018
ANALIZĂ: Fuziunea Elcen-RADET s-a împotmolit la Primărie, peste 1,2 milioane de bucureşteni ar putea rămâne fără căldură şi apă caldă la iarnă Economic 6 oct 2018
UPDATE - Scandal la Cameră - PNL şi USR anunţă că vor boicota miercuri toate activităţile de la Camera Deputaţilor, după pierderea a două posturi din Biroul Permanent /PSD: S-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi cevaieri, 10:21
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chieri, 14:51
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Dr. Octav Ginghină: Mai rău decât să descoperi că ai ceva este să nu descoperi că ai ceva. Celulele canceroase au nevoie de un mediu şi ca să aibă acel mediu cel mai bine este să le neglijeziieri, 23:38
Sorana Cîrstea a învins-o pe Diane Parry şi este în turul al treilea la US Open / Următoarea adversară, Paoliniieri, 20:00
Premierul canadian Mark Carney are un sfat pentru Donald Trump: „Nu mai încerca să faci pe durul”ieri, 18:58
Statele Unite: două persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma unor focuri de armă în Minneapolis; suspectul a murit şi elastăzi, 10:32Externe
Începe caravana filmului "3 zile în septembrie". Peste 20 de proiecţii speciale cu echipa şi regizorul Tudor Giurgiu în toată ţara/ VIDEOastăzi, 10:31Entertainment
Horaţiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Şapte variante de traseu pentru Autostrada Bucureşti - Giurgiu, transmise de proiectant către CNIR. Licitaţia pentru construirea noului pod peste Dunăre trebuie urgentată astăzi, 10:22Economic
Argentina îl va omagia pe Lionel Messi în minutul 10 al fiecărui meci din următoarea etapăastăzi, 10:19Sport
Rusia pregăteşte „în mod activ” acţiuni de sabotaj împotriva Danemarcei, avertizează şeful serviciului danez de contraspionajastăzi, 10:18Externe
INS: Costul orar al forţei de muncă, în trimestrul II 2026, a scăzut cu 0,32%, faţă de trimestrul I 2026, dar s-a mărit cu 1,80%, comparativ cu trimestrul II 2025. Costuri mai mari în construcţii şi industria extractivă, raportat la anul trecut astăzi, 10:04Social
Silent Reading Party în jurul "Mesei Tăcerii" a lui Brâncuşi, cu actriţa Maia Morgensternastăzi, 10:03Cultură-Media
GNM: Depozitul de deşeuri de la Vidra şi staţia de epurare de la Glina, cele mai probabile surse ale mirosului insuportabil resimţit recent de bucureşteni/ Amenzi de 800.000 de lei, o sesizare penală, activităţi sistate şi un utilaj confiscat - FOTOastăzi, 09:57Social
Cassandra Wilson, celebră cântăreaţă americană de jazz, a murit la vârsta de 70 de aniastăzi, 09:55Entertainment
Rusia va închide centrele culturale germane după ce Berlinul a acuzat Moscova în cazul dronei de pe aeroportul Leipzigastăzi, 09:49Externe