Autorităţile se aşteaptă la o aglomerare a punctelor de trecere a frontierei în perioada Paştelui, iar în vestul ţării traficul s-ar putea dubla, astfel...
Coloanele de camioane formate marţi la frontiera cu Ungaria au lungimi record după 1990, respectiv peste 23 de kilometri pe autostradă, înainte de Vama...
Sute de camioane se adunaseră, marţi dimineaţă, în vămile de la graniţa cu Ungaria, ţară care a ridicat luni la ora 23,00 restricţiile pentru traficul...
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi i-a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, să înlocuiască drapelul deteriorat de la Vama Nădlac II şi să dispună o...
Numărul migranţilor ilegali prinşi în timp ce încercau să treacă fraudulos vămile din Arad şi Bihor s-a triplat în primele cinci luni ale acestui an...
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că sesizează organele de urmarire penală şi l-a informat în scris pe premier,...
Salariaţii din vămile din vestul ţării s-au solidarizat, luni, cu angajaţii din Finanţe şi protestează sub forma ”excesului de zel”, purtând...
Activitatea vămilor de interior din vestul ţării, care fusese oprită luni dimineaţă, a fost reluată după o oră şi jumătate, timp în care reţeaua...
Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri la Brăila, că a cerut şefilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerului Finanţelor...
Preşedintele Donald Trump a decis luni noaptea să-l numească pe Thomas Homan la conducerea interimară a Agenţiei de Imigraţie şi Poliţie Vamală (ICE),...
Coloane de TIR-uri care se întind pe mai mulţi kilometri s-au format, duminică dimineaţă, la intrarea în România la punctele de trecere a frontierei de la...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul Republicii Elene cu privire la situaţia actualizată...