Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Consiliul Naţional de Atestare a...
Fostul consilier prezidenţial pentru afaceri europene al lui Traian Băsescu, Bogdan Mănoiu, a fost numit, prin decizie a primului-ministru Sorin Grindeanu,...
Oana Schmidt Hăineală i-a trimis vineri premierului demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, pe care o ocupa din 16 ianuarie.
Costul standard per elev a crescut, fiind majorate cu peste 20 la sută sumele pentru educaţia copiilor, iar pentru prima dată se acordă finanţare pentru...
Ministerul Educaţiei caută soluţii pentru ca la începutul lunii septembrie să fie manuale noi de clasa a V-a pe băncile elevilor, în contextul noilor...
Senatul american l-a confirmat miercuri în funcţia de secretar de Stat pe Rex Tillerson, ceea ce îl plasează pe fostul director din industria petrolieră la...
Primul-ministru Sorin Grindeanu a semnat, vineri, decizia prin care Mircea Duşa a fost numit secretar de stat în Ministerul Apărării, Duşa fiind noul şef al...
Lista auxiliarelor aprobate de Ministerul Educaţiei va fi postată, vineri, pe site-ul instituţiei, dar vom elabora şi o metodologie privind aceste articole,...
Madeleine K. Albright - prima femeie numită secretar de stat (1997-2001) în timpul administraţiei Bill Clinton - a declarat într-un mesaj postat pe Twitter...
Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului american a aprobat nominalizarea lui Rex Tillerson în funcţia de secretar de Stat, în pofida îngrijorărilor...
Monitorul Oficial a publicat, vineri, deciziile de numire în funcţii de secretar de stat a trei membri ai ALDE, deciziile fiind semnate de către Sorin...
Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Sirma Caraman a declarat joi, în cadrul audierii din Comisiile de buget-finanţe, că rectificările bugetare nu...
Narcisa Lecuşanu, fost secretar de stat pe activităţi de sport în MTS, a vorbit într-un interviu pentru News.ro, după eliberarea din funcţie, despre anul...
Adrian Marius Dobre a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, după ce toţi cei patru secretari de stat din...
Secretari de stat din Ministerul Fondurilor Europene, al Finanţelor şi de la ANAF vor fi audiaţi miercuri şi joi în Comisiile reunite de buget-finanţe, care...
Cântăreţul de muzică populară Alexandru Pugna, în vârstă de 55 de ani, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale,...
Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a criticat luni seară comentariile făcute de republicanul Donald Trump cu privire la politica de migraţie a Germaniei....
Presa chineză a reacţionat dur vineri după-amiază la adresa declaraţiilor făcute de Rex Tillerson, care a susţinut în timpul audierilor din Senat că nu...
Doru Vişan a fost numit de către premierul Sorin Grindeanu secretar de stat în Ministerul Energiei, în locul lui Aristotel-Marius Jude.
Fostul secretar de stat în Guvernul Cioloş Dan Barna a obţinut un mandat de deputat în judeţul Sibiu, din partea USR, în urma redistribuirii. Printre...
Principala întrebare cu care se va confrunta directorul general al Exxon Mobile Corp, Rex Tillerson, dacă va deveni secretar de stat va fi dacă un om care...
Republicanul Donald Trump s-a declarat impresionat luni seara, în urma întâlnirii cu generalul David Petraeus, un fost comandant al trupelor americane din...
Jurnaliştii Bloomberg relatează că republicanul Donald Trump se va întâlni în cursul zilei de luni cu generalul american în rezervă David Petraeus, care...
Cine va fi viitorul şef al diplomaţiei - este marea incertitudine a viitorului Guvern Donald Trump, în contextul în care susţinătorii înfocaţi ai...
Premierul Dacian Cioloş l-a împuternicit, joi, la propunerea ministrului de Interne, Dragoş Tudorache, pe colonelul Mihai-Cristian Mărculescu în funcţia de...