Un număr de 8.419 tineri medici s-au înscris la concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie pe care...
Concursul de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va fi organizat duminică, 18 noiembrie, a anunţat Ministerul Sănătăţii,...
Numărul locurilor de la rezidenţiat va fi stabilit începând din acest an în funcţie de necesarul de medici pe fiecare specialitate, a anunţat ministrul...
Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a anunţat luni că a fost un încheiat un memorandum cu Ministerul Finanţelor Publice prin care va fi suplimentat numărul...
Şeful Secţiei de chirurgie plastică şi reconstructivă de la Spitalul Judeţean Braov, medicul Dan Grigorescu, prezintă cazul unui tânăr care a fost medic...
Ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii tinerilor medici care au obţinut punctaj de promovare la concursurile de...
Mai multe probleme tehnice au fost înregistrate, duminică, în timpul examenului de rezidenţiat organizat la Universitatea "Carol Davila" din Bucureşti, unii...
Peste 6.800 de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin, duminică, examenul de intrare în rezidenţiat, cei mai...
Peste 6.800 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin, duminică, examenul de intrare în rezidenţiat. La nivel...
Concursul de intrare în rezidenţiat va avea loc în 19 noiembrie, şi, la fel ca în anii trecuţi, se va desfăşura în şase centre universitare, anunţă...
Oraganigrama Ministerului Sănătăţii va suferi câteva modificări, printre care crearea Direcţiei de inspecţie sanitară, a Direcţiei de programe, nu doar...
Peste 6.000 de candidaţi au dat, duminică, examenul de intrare în rezidenţiat şi s-au luptat, timp de patru ore, pentru cele aproape 4.000 de locuri şi...
Peste 6.000 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin, duminică, examenul de intrare în rezidenţiat, o treime...
Un număr de 6.091 de candidaţi s-au înscris la nivel naţional pentru concursul de rezidenţiat din 20 noiembrie, peste 30 la sută dintre ei urmând să...
Rezidenţiatul din 2016 aduce câteva noutăţi precum creşterea cu un an a duratei pregătirii pentru specialităţile chirurgie toracică, endocrinologie,...
Ministerul Sănătăţii a scos la concursul de rezidenţiat de medicină generală, programat în 20 noiembrie, 3.477 de locuri, cu 52 mai multe decât numărul...
Candidaţii la admiterea în rezidenţiat vor semna o declaraţie că acceptă condiţiile de organizare a concursului, după protestele de anul trecut privind...