Regele Charles III va îmbrăca, în timpul încoronării de sâmbătă, hainele grele aurite purtate de strămoşii săi, inspirate de ţinutele religioase şi...
Când a preluat Coroana, la moartea mamei sale, Charles a devenit şef de stat nu doar al Marii Britanii, ci şi al altor 14 teritorii, inclusiv Canada, Australia...
În timp ce Marea Britanie se pregăteşte să-l încoroneze pe Regele Charles al III-lea printr-o ceremonie de tradiţie, care datează de aproape 1.000 de ani,...
Chiar şi regii au nevoie uneori de puţin ajutor. Aflat la începutul domniei sale, Regele Charles al III-lea are de făcut faţă multor provocări - o presă...
Take That, Lionel Richie şi Katy Perry se vor număra printre artiştii care vor cânta la concertul dedicat încoronării regelui Charles, alături de...
În istoria de milenii a familiei regale britanice, niciun moştenitor nu s-a pregătit pentru coroană mai mult decât regele Charles III, care a urcat pe tron...
Cu trei zile înainte de încoronarea sa, regele Charles III a inaugurat, miercuri, printr-o petrecere în grădina Palatului Buckingham, începerea...
Cei care se vor afla pe 6 mai în vizită la Domeniului Regal Săvârşin vor putea urmări ceremonia încoronării pe un ecran amplasat în Satul Regal,...
Preşedintele Klaus Iohannis participă la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, a anunţat joi...
Evenimentele care fac parte din ceremoniile prilejuite de încoronarea regelui Charles al III-lea, sâmbătă, vor fi transmise în direct şi la Pro TV.
Regina Camilla va purta o ţinută foarte simbolică la încoronarea lui Charles al III-lea pe 6 mai: o rochie îmbrăcată de regina Elizabeth a II-a în timpul...
Regele Charles va fi încoronat sâmbăta viitoare la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiţie care datează de aproximativ 1.000 de ani. Reuters...
Regele Charles al III-lea a devenit monarh al Regatului Unit şi al altor 14 teritorii la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, în septembrie 2022, dar va...
Ceremonia de încoronare a Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea al Regatului Unit va fi transmisă în direct la TVR 1 şi TVR INFO, sâmbătă, 6 mai, de...
Regele Charles III şi-a cerut scuze pentru că nu a invitat-o pe verişoara prinţului Philip, Lady Pamela Hicks, născută Mountbatten, la încoronarea sa...
Regele Charles III şi regina Camilla au sosit, duminică, la Castelul Windsor pentru a sărbători Paştele, însoţiţi de William, Kate şi copiii lor George,...
Fundaţia Art Encounters şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană anunţă în premieră expoziţia-satelit "Black Cloud" a renumitului artist mexican Carlos...
Regele Charles III va fi joi primul monarh care se adresează deputaţilor germani în Bundestag, în a doua zi a vizitei sale istorice în Germania, potrivit AFP.
Artistul britanic Alastair Barford, care a pictat-o pe regina Elizabeth II acum câţiva ani, a realizat primul portret al noului monarh.
Regele Charles şi-a amintit de regretata regină în prima sa Zi a Mamei de la moartea acesteia. O fotografie care îl arată pe rege când era bebeluş în...
Brian May, co-fondatorul şi chitaristul trupei rock Queen, a fost înnobilat de regele Charles III în cadrul unei ceremonii organizate marţi la Palatul...
Regele Charles III a fost primit, marţi, cu proteste în timpul unei vizite oficiale în oraşul Colchester din estul Angliei.
Sitcomul „The Windsors”, difuzat de Channel 4, revine cu ocazia încoronării regelui Charles III, cu actorul Harry Enfiled pregătit să reia rolul...
Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost invitaţi să participe la încoronarea regelui Charles III, a informat duminică The Sunday Times, dar cuplul, care a...
Uleiul sfânt pentru ungere, care va fi folosit pentru încoronarea regelui Charles III al Marii Britanii în luna mai, a fost binecuvântat la Ierusalim, a...