Sitcomul „The Windsors”, difuzat de Channel 4, revine cu ocazia încoronării regelui Charles III, cu actorul Harry Enfiled pregătit să reia rolul monarhului, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Toată viaţa lui Charles s-a construit pe acest moment şi vrea ca prima încoronare din Regatului Unit în şaptezeci de ani să fie o aventură spectaculoasă, cu tot fastul şi circumstanţele pe care le merită”, se arată în descrierea programului. „La fel şi regina sa consoartă Camilla (Haydn Gwynne), care abia aşteaptă să se îmbrace în diamante şi blană. Din păcate, Regatul Unit se află în mijlocul unei crize privind costul vieţii, iar Wills (Hugh Skinner) crede că încoronarea ar trebui să reflecte aceste vremuri”. 

Episodul special promite, de asemenea, apariţii ale lui Harry şi Meghan interpretaţi de Richard Goulding şi Kathryn Drysdale, care - se pare că la fel ca ducii din viaţa reală - se gândesc dacă să-şi facă apariţia la încoronare sau să o rateze.

Alte personaje care revin sunt ducesa de Cambridge (interpretată de Louise Ford), prinţesele Beatrice (Ellie White) şi Eugenie (Celeste Dring), fraţii lui Charles Anne (Vicki Pepperdine) şi Edward (Matthew Cottle) şi sora mai mică a lui Kate, Pippa (Morgana Robinson).

„The Windsors” este produs de Noho Film and TV cu Camilla Campbell şi Robert Wulff-Cochrane producatori executivi. Bert Tyler-Moore revine ca scenarist. Programul este comandat de Charlie Perkins, şeful departamentului de comedie la Channel 4, Joe Hullait, director executiv şi Andy Brereton, editor senior la Channel 4.

„The Windsors” a fost lansat în 2016 şi de atunci a avut trei sezoane, două episoade speciale (inclusiv încoronarea) şi un musical de succes, care s-a jucat în West End în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.