Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, în cursul nopţii de joi spre vineri, încep probele la cald pentru consumatorii din...
Spectacolul audio "The Walks", conceput de celebra companie de teatru Rimini Protokoll, gândit sub forma unei aplicaţii, va beneficia de la 1 octombrie de...
Compania farmaceutică elveţiană Roche a anunţat marţi omologarea în Japonia a cocktailului de anticorpi dezvoltat împreună cu laboratorul american...
CITR, parte a Impetum Group, a fost numit de către Tribunalul Bucureşti administrator judiciar al Companiei Municipale Consolidări, ca urmare a cererii...
Un număr de 800 de angajaţi, dintr-un total de 1.370 angajaţi activi, de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), intră pe rând în şomaj...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, speră să revină pe profit în acest an, după pierderile...
Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că după închiderea companiei...
Un fan a propus o "interpretare unică" a celebrei pânze "Noaptea înstelată" de Vincent Van Gogh din 1.500 de piese Lego iar compania daneză va comercializa...
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că începe procesul desfiinţării companiilor municipale care au fost „o gaură neagră” în bugetul Primăriei...
Universitatea Transilvania din Braşov va avea un cămin modern, cu 103 camere duble, cu săli de lectură şi cu parcare subterană, proiect în valoare de 31 de...
Testele clinice pentru vaccinul contra Covid-19 al Novavax au arătat o eficienţă de 89%, a afirmat, înt-run comunicat, compania amerciană de biotehnologie,...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, a avut în primele nouă luni pierderi de 49,6...
Restaurarea imobilului "Aşezămintele I.C. Brătianu" din strada Biserica Amzei va fi inclusă în Programul naţional de construcţii de interes public sau...
Compania de Librării Bucureşti (CLB) redeschide luni, aproximativ jumătate dintre librării, după o lună de la închiderea întregii reţele.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, estimează un profit net de 356,8 milioane lei în acest an,...
Primăria Capitalei a anunţat, joi seară, că a reziliat contractul cu firma Ecogreen, acuzată că arunca deşeurile din parcurile din Bucureştiîn locuri...
Vlad Voiculescu, candidatul PLUS pentru funcţia de primar general al Capitalei, anunţă că va depune plângere penală pentru infracţiunea de delapidare pe...
Compania Naţională de Investiţii (CNI), societate aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a...
Compania Naţională a Uraniului (CNU), aflată în dificultăţi financiare, va trebui să dea înapoi ajutorul de stat primit, la fel ca în cazul CFR Marfă,...
Cartel Alfa a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, în care îi atrag atenţia...
Compania Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, îşi va informa acţionarii în cadrul Adunării Generale...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, pe calea aerului,...
Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti, aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a lansat o licitaţie de...
Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), are, începând de joi, un nou...
Sydney Theatre Company cunoştea comportamentul greşit al actorului Geoffrey Rush însă nu a luat măsuri timp de 18 luni, potrivit informaţiilor furnizate...