Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, în cursul nopţii de joi spre vineri, încep probele la cald pentru consumatorii din Capitală, având în vedere prognoza meteo cu temperaturi în scădere pentru următoarele zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare, starea de degradare cauzată de lipsa investiţiilor din ultimii 30 de ani.

Probele la cald prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.

”Vă comunicăm şi faptul că instituţia noastră a început furnizarea căldurii la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii care au solicitat acest lucru. Totodată, vă reamintim că asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente”, transmite Termoenergetica.

Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor care apar în teren, precizează compania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.