Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vrea organizarea, în 27 martie, a unei şedinţe solemne a Parlamentului, la 100 de ani de la unirea...
Lucian Boia nu vrea să fie prudent atunci când îşi asumă teze inconfortabile de multe ori perpectivei naţionaliste, pe care o consideră păguboasă, mai...
Harta "Valahia, Moldova, Basarabia”, editată în 1769 la Amsterdam, va fi vedeta lunii, marţi, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, în...
Teatrul Nottara din Bucureşti va prezenta spectacolul ”Funcţionarul destinului”, de Horia Gârbea, pe scena Teatrului Naţional ”Vasile Alecsandri” din...
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 260 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, proiectul de lege al deputatului PMP Eugen Tomac privind...
Deputaţii din Comisia de cultură au votat, marţi, în favoarea proiectului de lege pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România...
Zeci de tineri au organizat, joi, de Ziua Naţională, un marş în Cetatea din Alba Iulia, scandând lozinci prin care îndemnau la unitate, iubire de ţară şi...
Manifestanţii unionişti au încheiat protestul de la Universitate, după ce discuţiile cu reprezentanţii formaţiunilor politice aproape s-au încheiat,...
Un marş pentru unirea Republicii Moldova cu România a devenit violent în Bucureşti, după ce mai multe persoane au forţat cordonul de jandarmi în...
Pentru prima oară după iunie 1990, în centrul Capitalei a apărut o minitabără de corturi, creată de militanţii unionişti ai Platformei Unioniste...
Mai mulţi politicieni au participat, sâmbătă, la marşul "Luptă pentru Basarabia", organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012", unii dintre ei...
Cinci persoane care participau la manifestaţia din Piaţa Victoriei au fost ridicate de jandarmi şi duse la o secţie de poliţie pentru a fi identificate şi a...
Cinci persoane care participau la marşul "Luptă pentru Basarabia” organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" au fost ridicate de jandarmi şi duse la...
Atunci când România a decis intrarea în Primul Război Mondial alături de Antanta şi împotriva Puterilor Centrale, a avut de ales şi între două provincii...
Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), deputatul Eugen Tomac, a declarat, marţi, la dezbaterea de la Izvoru Mureşului având ca temă...
Actriţele originare din Basarabia Stela Popescu şi Tamara Buciuceanu-Botez au primit titlul onorific de ”Artist al Poporului”, joi, prin decrete semnate de...
Mai multe expoziţii şi prelegeri vor marca împlinirea a 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România, în mai multe localităţi din Republica Moldova.
Paula Seling, Cătălin Josan, Alex Calancea Band şi Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra sunt numele pe care Institutul Cultural Român (ICR) le propune pentru...