Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte zeci rănite, luni, în Afganistan, după ce un atacator sinucigaş s-a detonat într-o maşină-capcană la...
Patru explozii succesive ale unor mine antipersonal au zguduit nordul capitalei afgane luni, iar patru civili au fost răniţi, a anunţat un purtător de cuvânt...
Talibanii au revendicat luni un atac care a vizat duminică seara o bază militară în provincia Helmand, în sudul Afganistanului, unde sunt staţionaţi cel...
Peste 500 de civili au fost ucişi în primele trei luni ale lui 2020 în Afganistan, în pofida semnării Acordului de la Doha de către Statele Unite cu...
Emisarul american însărcinat cu negocierile între Statele Unite şi talibani Zalmay Khalilzad a catalogat luni drept o ”etapă importantă” către pace un...
Talibanii au anunţat că suspendă discuţiile ”sterile” pe care le poartă în mod direct cu Guvernul afgan - de opt zile -, primele de 18 ani, cu privire...
Talibanii au ucis 27 de membri ai forţelor afgane, au anunţat luni poliţia şi Guvernul, relatează Reuters.
Statele Unite au redus puternic ajutoarele acordate Afganistanului şi au confirmat retragerea treptată a trupelor din caeastă ţară, în urma eşecului unei...
Guvernul afgan va elibera treptat 5.000 de deţinuţi talibani în schimbul unei îmbunătăţiri ”semnificative” a situaţiei în domeniul securităţii în...
Statele Unite se ”opun ferm” formării unui ”guvern paralel” în Afganistan, unde şeful statului în exerciţiu, reales în mod oficial, şi principalul...
Preşedintele afgan Ashraf Ghani urmează să dispună prin decret eliberarea a cel puţin 1.000 de prizonieri talibani, în cursul acestei săptămâni, potrivit...
Armata americană a început să se retragă din două baze din Afganistan - în cadrul primei etape a acordului semnat la Doha, în Qatar, între Statele Unite...
Preşedintele afgan în exerciţiu Ashraf Ghani şi principalul său adversar Abdullah Abdullah s-au declarat amândoi preşedinţi ai Afganistanului luni,...
Două ceremonii de învestire prezidenţială concurente sunt prevăzute luni în Afganistan - una pentru Ashraf Ghani, reales în septembrie, cealaltă pentru...
Cel puţin 27 de persoane au fost ucise într-un atac armat vizând o adunare politică în vestul Kabulului, a anunţat Ministerul afgan de interne, primul atac...
Cel puţin 18 persoane au fost rănite într-un atac, la o adunare politică, în vestul Kabulului, în primul atac în capitala afgană de la Acordul istoric de...
Statele Unite discută cu cei 14 parteneri din cadrul Consiliului de Securitate al ONU despre un proiect de rezoluţie prin care să se aprobe Acordul de la Doha,...
Curtea Penală Internaţională (CPI) a autorizat joi, în apel, deschiderea unei anchete cu privire la crime de război şi crime împotriva umanităţii în...
Talibanii au ucis cel puţin 20 de militari şi poliţişti afgani în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit unor oficiali locali, la câteva ore după o...
Statele Unite au efectuat miercuri un bombardament aerian vizând combatanţi talibani în provincia Helmand, în sudul Afganistanului, a anunţat un purtător de...
Preşedintele Statelor Unite Doland Trump a discutat la telefon cu liderul politic al talibanilor, evocând o ”lungă” şi ”bună” conversaţie, la...
Talibanii au anunţat că pun capăt armistiţiului parţial instaurat la 22 februarie şi că reiau ofensiva împotriva forţelor de securitate afgane, la doar...