Preşedintele Statelor Unite Doland Trump a discutat la telefon cu liderul politic al talibanilor, evocând o ”lungă” şi ”bună” conversaţie, la câteva zile după semnarea unui acord istoric vizând să conducă la retragerea trupelor americane din Afganistan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această discuţie telefonică de marţi a locatarului Casei Albe cu mollahul Abdul Ghani Baradar intervine în contextul în care insurgenţii şi-au reluat ofensiva împotriva forţelor afgane.

Aceste atacuri contra unor baze militare, după nouă zile de armistiţiu parţial, ridică întrebări cu privire la strategia talibanilor şi voinţa lor reală de a discuta cu Guvernul de la Kabul.

Preşedintele american a rămas evaziv cu privire la fond, însă şi-a exprimat optimismul cu privire la continuarea procesului.

”Noi am avut o conversaţie foarte bună”, a declarat el în grădina Casei Albe.

Întrebat dacă această dicuţie la telefon cu mollahul Baradar, principalul negociator în procesul de la Doha, în Qatar, este prima, Trump a refuzat să răspundă, însă a insistat asupra conţinutului pozitiv al convorbirii.

”Relaţia mea cu mollahul este foarte bună”, a declarat el. ”Ei vor să pună capăt violenţei”, a continuat trump.

”Cred că avem un interes comun”, a mai declarat el, felicitându-se încă o dată de Acordul de la Doha. ”Suntem acolo de 20 de ani. Alţi preşedinţi au încercat şi nu au reuşit să obţină acest tip de acord”.

ELIBERAREA A 5.000 DE PRIZONIERI?

Scăderea nivelului confruntărilor armate a fost impusă de către Washington insurgenţilor, ca şi condiţie prealabilă acordului semnat sâmbătă la Doha, prin care Statele Unite s-au angajat la o retragere completă a trupelor străine din Afganistan în decurs de 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea rebelilor.

Între acestea, talibanii au acceptat să particpe la un dialog interafgan cu Guvernul afgan, opoziţia acestuia şi societatea civilă, într-o încercare de a se înţelege asupra viitorului ţării. Aceste negocieri urmează să înceapă la 10 martie.

Potrivit unui comunicat publicat de către insurgenţi, Baradar i-a cerut lui Trump ”să ia măsuri clare” cu privire la retragerea trupelor străine din Afganistan.

Pentagonul a recunoscut luni că nu se aştepta la oprirea totală a violenţelor.

”Avertizez oamenii care cred că va exista o încetare absolută a violenţelor în Afganistan”, declara generalul Mark Milley, în urma unui atentat soldat cu trei morţi în estul ţării.

Altă complicaţie este faptul că preşedintele afgan Ashraf Ghani a respins duminică unul dintre principalele puncte ale acordului semnat sâmbătă la Doha de către Statele unite şi talibani, şi anume eliberarea a 5.000 de prizonieri talibani în schimbul eliberării a până la 1.000 de membri ai forţelor afgane, deţinuţi de rebeli.

În discuţia sa cu Trump, Baradar i-a cerut locatarului Casei Albe, potrivit transcrierii grupării, ”să nu lase pe nimeni să ia măsuri care încalcă prevederile acordului”.

Talibanii fac de-acum din această măsură o condiţie prealabilă oricărei începeri a discuţiilor interafgane, a declarat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al grupării talibane, Suhail Shaheen.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.