Volei feminin: România, înfrângere cu echipa secundă a Italiei, în pregătirea pentru CE2026

Volei feminin: România, înfrângere cu echipa secundă a Italiei, în pregătirea pentru CE2026

Naţionala României a fost învinsă miercuri seară, la Darfo Boario Terme, de reprezentativa secundă a Italiei, scor 3-0, în al patrulea amical din cinci programate în pregătirea pentru Campionatul European.

Scorul pe seturi a fost 28-26, 25-18, 28-26.

Ultimul meci amical pentru tricolore va avea loc, joi, cu aceeaşi tânără echipă a Italiei, care se pregăteşte pentru participarea la Jocurile Mediteraneene.

Anterior, echipa României a obţinut următoarele rezultate în meciurile test: 3-1 cu Ucraina, 0-3 şi 2-3 cu Cehia.

Toate adversarele din amicale au participat în actualul sezon al VNL.

Campionatul European din 2026 va avea loc între 21 august - 6 septembrie, în Turcia, Cehia, Azerbaidjan şi Suedia.

Programul României în grupa C (la Baku): cu Ţările de Jos (22 august, ora 17.30, ora României), cu Azerbaidjan (24 august, 17.30), cu Belgia (25 august, 14.30), cu Portugalia (27 august, 17.30) şi cu Spania (28 august, 14.30).

După disputarea fazei grupelor, primele patru clasate vor juca în optimi, echipele din grupa României urmând a evolua la Istanbul, împotriva celor calificate din grupa A. Urmează sferturile, la Istanbul şi Brno, iar apoi, tot la Istanbul, semifinalele şi finala.

Componenţa celorlalte grupe: A (Istanbul) - Turcia, Letonia, Polonia, Germania, Slovenia, Ungaria; B (Brno) - Cehia, Austria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, Grecia şi D (Göteborg) - Suedia, Muntenegru, Italia, Franţa, Slovacia, Croaţia.

Deţinătoarea trofeului este Turcia. La ediţia anterioară, România s-a clasat pe locul 11.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră