Vinicius Junior, atacantul lui Real Madrid, a denunţat pe reţelele de socializare scandările rasiste ale suporterilor lui Atletico Madrid din timpul mecului de miercuri din optimile Ligii Campionilor, împotriva formaţiei Inter Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brazilianul a cerut UEFA să sancţioneze clubul spaniol: „Sper că v-aţi gândit deja la ce pedeapsă vor primi”, a scris Vinicius Junior pe X, menţionând conturile oficiale ale Ligii Campionilor şi ale UEFA.

Vinicius Junior a postat un videoclip în care suporterii de la Atletico Madrid sunt auziţi scandând „alé, alé, alé, cimpanzeul Vinicius” în faţa stadionului Metropolitano. „Este o realitate tristă care se întâmplă chiar şi în timpul meciurilor în care nu sunt prezent”, a adăugat jucătorul, victimă a actelor rasiste sau a insultelor în numeroase rânduri de la sosirea sa la Madrid, în anul 2018.

Vinicius Junior (23 de ani) a devenit un lider în lupta împotriva discriminării în fotbalul spaniol.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.