Iaşi: Doi copii şi un adult au murit după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti/ Alte două persoane, rănite - FOTO

Iaşi: Doi copii şi un adult au murit după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti/ Alte două persoane, rănite - FOTO
FOTO: ISU Iaşi

Doi copii şi un adult au murit, miercuri seară, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti, judeţul Iaşi. Alte două persoane au fost rănite, una fiind inconştientă.

Accidentul rutier s-a produs în comuna Stolniceni-Prăjescu, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti, fiind implicate un autoturism şi un camion.

Acolo au fost direcţionate două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi acordare a primului ajutor, cu echipajele aferente, din cadrul Secţiei de Pompieri Paşcani, precum şi două echipaje de prim ajutor calificat (EPA) – Paşcani şi Târgu Frumos şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Intervenţia este sprijinită de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, din care unul cu medic.

Primele informaţii arătau că sunt cinci victime, dintre care două încarcerate, iar patru sunt inconştiente.

FOTO: ISU Iaşi
FOTO: ISU Iaşi

Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimelor, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor.

”Pentru trei dintre acestea – doi minori şi un adult – a fost constatat decesul, fără indicaţie de resuscitare. Dintre celelalte două victime, una este inconştientă, iar cealaltă este conştientă, ambele fiind evaluate şi asistate medical de echipajele aflate la faţa locului”, a informat ISU Iaşi.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la locul evenimentului s-a deplasat şi echipajul de salvare aeriană.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră