Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a declarat, duminică, la Arena Naţională, că prezenţa trofeului Euro-2020 la Bucureşti speră să reprezinte un semn de revenire la normalitate, un mesaj de speranţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem foarte onoraţi şi încântaţi pentru că astăzi municipiul Bucureşti intră în rândul capitalelor europene ca gazdă a unui eveniment de asemenea anvergură. Experienţa de organizare a acestui eveniment a fost una frumoasă, cu multe provocări şi vreau să-i mulţumesc domnului Primar General, domnul Nicuşor Dan, pentru tot sprijinul şi toată implicarea în acest eveniment. Cu ajutorul dânsului am reuşit să operaţionalizăm Arena Naţională într-o perioadă foarte scurtă şi să fim pregătitţi pentru meciurile care se vor desfăşura în această perioadă la noi acasă, în municipiul Bucureşti. Acest campionat mult aşteptat a fost amânat din motive pe care le cunoaştem cu toţii. Azi, după multă amânare, avem şi bucurie şi sperăm că mesajul care va fi transmis odată cu acest eveniment este unul de revenire la normalitate, un mesaj de speranţă pe care dorim să-l transmitem tuturor românilor şi tuturor bucureştenilor. Într-adevăr, Bucureştiul şi întreaga Europă avea nevoie de acest campionat. Avea nevoie pentru că cel mai important este să asigurăm cetăţenii că ne vom reveni la normalitate. Şi un restart din punct de vedere social şi economic este binevenit pentru toată lumea. Doresc să mulţumesc tuturor celor prezenţi astăzi aici. Doresc să mulţumesc invitaţilor noştri, doresc să mulţumesc partenerilor instituţionali, atât celor din ţară, cât şi celor din străinătate. Şi, cel mai important, doresc să mulţumesc bucureştenilor şi fanilor din intreaga lume. Vă mulţumin mult!", a declarat Bujduveanu.

Trofeul Euro-2020 a ajuns la Arena Naţională, după un periplu prin Capitală, alături de ambasadorii Dorinel Munteanu, Gabriela Szabo şi Miodrag Belodedici.

Trofeul Euro-2020 a fost primit de Dorinel Munteanu, la Primăria Capitalei, i-a fost înmânat apoi Gabrielei Szabo la Piaţa George Enescu, iar apoi lui Miodrag Belodedici.

Trofeul Henri Delauney are 8 kilograme şi este din argint.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.