Un britanic, Joshua Kerry, în vârstă de 28 de ani, inculpat cu privire la uciderea în iulie a lui Ann Widdecombe, o figuri a dreptei, a compărut miercuri în justiţie, suspectat de pregătirea unor acte teroriste care-l vizau pe liderul Partidului Reform UK (naţionalist, antimigraţie) Nigel Farage, relatează AFP.
Joshua Kerry, care purta o ţinută gri de deţinut, încadrat de patru agenţi, a compărut într-o şedinţă scurtă, la Tribunalul din Westminster, la Londra.
El a vorbit doar pentru a-şi confirma numele şi vârsta.
El a fost inculpat vineri cu privire la pregătire de acte teroriste, cu privire la acţiuni desfăşurate în perioada 31 mai 2024-8 iulie 2026.

Potrivit unor documente judiciare, este acuzat de faptul că a făcută cercetări cu privire la mai multe personalităţi de prim-plan, inclusiv naţionalistul Nigel Farage.
El este acuzat, de asemenea, de faptul că s-a dus la domiciliul lui Farage la 20 aprilie 2026.

La întoarcerea acasă, partenera liderului Reform UK a constatat pagube la uşa de la intrare şi a găsit o sticlă cu benzină şi o britchetă pe verandă.
Joshua Kerry a fost menţinut în detenţie provizorie până la o nouă audiere, prevăzută vineri, la Tribunalul Old Bailey, la Londra.
El a fost inculpat, în iulie, cu privire la uciderea lui Ann Widdecombe, la vârsta de 78 de ani, o fostă figură a Partidului Conservator (Tories), care a dezertat la Refrm UK.

Ann Widdecombe a fost găsită moartă la domiciliu, în sud-vestul Angliei, la 9 iulie, după ce a fost lovită în cap cu un ciocan de 21 de ori, potrivit procurorului.
Acuzatul a fost arestat două zile mai târziu.
Acest omor a relansat îngrijorări cu privire la siguranţa eleşilor britanici.
Ann Widdecombe este a treia personalitate politică în Regatul Unit în ultimii zece ani, după deputat laburistă Jo Cox, asasinată în 2016 de către un simpatizant neonazist, şi deputatul conservator David Amess, ucis în 2021 de către un susţinător al grupării jihadiste Statul Islamic (SI).




























