Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, cap de serie numărul 13 şi locul 17 WTA, s-a calificat, joi, în finală la Australian Open, pentru prima dată după 14 ani, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Williams a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-7 (3), 6-2, 6-3, după două ore şi 25 de minute, pe compatrioata sa CoCo Vandeweghe, poziţia 35 în ierarhia mondială.

În finală, Venus Williams o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Mirjana Lucici-Baroni (Croaţia), locul 79 WTA, şi Serena Williams, a doua favorită a competiţiei şi poziţia a doua în clasamentul mondial.

Venus Williams, în vârstă de 36 de ani, a ajuns într-o finală de Grand Slam după aproximativ opt ani (Wimbledon - 2009).

În singura finală jucată la Melbourne, în 2003, Venus Williams a fost învinsă de sora sa Serena, scor 7-6 (4), 3-6, 6-4.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.