Cluburile spaniole Real Madrid, FC Sevilla, Almeria, Zaragoza, dar şi FC Nantes din Franţa au anunţat în ultimele ore cazuri pozitive cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FC Sevilla a raportat un caz pozitiv fără a menţiona dacă este vorba de un jucător sau de un membru al staff-ului.

"Persoana infectată este asimptomatică, în stare bună de sănătate şi izolată acasă. FC Sevilla a comunicat imediat aceste informaţii tuturor autorităţilor competente de sport şi sănătate, a izolat persoana infectată, a suspendat temporar antrenamentele echipei ca măsură preventivă şi a efectuat acţiuni de dezinfectare, respectând cu stricteţe protocoalele stabilite pentru aceste situaţii. FC Sevilla intenţionează să reia antrenamentele, individual şi cu toate măsurile aplicabile, joi după-amiază, cu condiţia ca rezultatele celui de-al doilea test efectuat să fie negative", a precizat FC Sevilla.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Gruparea andaluză ar trebui să joace cu AS Roma, joia viitoare, în Germania, în optimile de finală ale Ligii Europa.

Un membru al primei echipe a clubului Almería a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Marca precizează că se aşteaptă şi confirmarea unui al doilea caz. Almería a încheiat sezonul pe locul 4 în liga a doua spaniolă şi este calificată pentru a juca play-off-ul de promovare. 

"În conformitate cu protocolul stabilit de La Liga şi CSD (n.r. - echivalentul spaniol al Ministerului Sporturilor), această persoană, care nu are simptome şi are o stare de sănătate bună, a fost plasată în izolare", a arătat clubul.

Un caz al unui jucător pozitiv a anunţat şi Real Zaragoza, locul 3 în liga a doua, echipă de asemenea calificată în turneul de promovare.

"În dimineaţa acestei zile de miercuri, după ce a participat normal la şedinţele de luni şi marţi, una dintre persoanele care au fost testate luni a avut diverse simptome compatibile cu boala. Imediat, el a contactat şeful serviciilor medicale de la Real Zaragoza. Membrii echipei trebuie să rămână izolaţi acasă, iar toate antrenamentele au fost suspendate", a menţionat gruparea din Zaragoza.

Marţi, şi atacantul echipei Real Madrid Mariano Diaz a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Díaz a intrat în izolare la domiciliu şi nu s-a antrenat alături alături de coechipierii săi. El va rata meciul cu Manchester City, de săptămâna viitoare, din optimile Ligii Campionilor.

După încheierea campionatului Spaniei, Mariano a beneficiat, la fel ca restul jucătorilor, de câteva zile libere, iar la revenirea la antrenamente a fost testat pozitiv.

În Franţa, clubul FC Nantes a anunţat cinci noi cazuri pozitive cu noul coronavirus, ridicând la opt numărul total, astfel că meciul amical programat cu Charleroi, sâmbătă, în Belgia, a fost anulat.

"Departamentul medical al clubului îşi continuă monitorizarea individuală a întregului grup profesionist. Persoanele pozitive vor fi izolate pentru următoarele zile. Clubul continuă să lucreze în strânsă colaborare cu ARS (n.r. - Agenţia Regională de Sănătate), pentru a limita răspândirea virusului. FC Nantes aplică strict instrucţiunile autorităţilor sanitare, încă de la începutul crizei", a precizat clubul din Ligue 1.

Precedentele cazuri de la FC Nantes au fost înregistrate joi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.