Tenis: Craig Tiley renunţă la funcţia de director al Australian Open pentru a se alătura federaţiei americane

Tenis: Craig Tiley renunţă la funcţia de director al Australian Open pentru a se alătura federaţiei americane

Craig Tiley renunţă la funcţia de director al Australian Open pentru a prelua conducerea Federaţiei de Tenis din Statele Unite (USTA), a anunţat miercuri federaţia australiană.

Tiley, care este şi director general al federaţiei de tenis din această ţară oceanică, va rămâne încă câteva luni la conducere pentru a facilita tranziţia, potrivit unui comunicat al Tennis Australia.

„Să conduc această echipă a fost privilegiul vieţii mele”, a declarat Tiley.

El a devenit în 2006 directorul Australian Open, unul dintre cele patru turnee de Grand Slam, apoi director general al federaţiei australiene de tenis în 2013.

Preşedintele Tennis Australia, Chris Harrop, a salutat mandatul lui Craig Tiley, în timpul căruia „practicarea şi interesul pentru sportul nostru au crescut constant”.

Din partea americană, preşedintele federaţiei, Brian Vahaly, a declarat că doreşte să crească numărul practicantilor la 35 de milioane până în 2035. „Craig aduce o combinaţie rară între credibilitatea mondială la cel mai înalt nivel al sportului şi un angajament ferm pentru dezvoltarea acestei discipline la nivel de bază”, a precizat el într-un comunicat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră